Mentoratul acoperă o nevoie. Poate consta într-o abilitate insuficient dezvoltată, o oportunitate care nu a fost dusă la bun sfârșit, lipsa curajului sau a încrederii în ideile proprii. De cele mai multe ori, mentoratul poate ridica pânzele împotriva curentului, poate pune bazele unei perspective de viitor, la fel cum conturează o viziune mai clară despre ce suntem capabili să realizăm. Mentorul este cel care crede în amprenta fiecăruia dintre noi asupra lumii și ne ajută să o construim așa cum o vedem.
Mentoratul este sărbătorit la nivel mondial în luna ianuarie prin National Mentoring Month de către organizații non-profit și numeroase entități culturale axate pe educație. Conferința de Leaderhip Feminin The Woman își extinde rolul educațional în societate prin intermediul platformei Women Mentors www.womentors.ro, dedicată educării și orientării în carieră prin mentorat.
”Prin Women Mentors oferim oamenilor un spațiu de învățare și dezvoltare comună, prin care să asigurăm beneficiarilor programului un echilibru personal și profesional, să-i pregătim pentru provocările viitorului și să formăm oameni care să aibă la rândul lor un impact pozitiv la nivelul societății”, a precizat Crina Ciocian, organizator și leading partner al Conferinței de Leadership Feminin The Woman.
300.000 tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani au abandonat școala în anul 2015, iar peste 370.000 tineri între 15 și 24 ani se află în rândul NEETS (Not in employment, education or training), conform Comisiei Europene (2015). De asemenea, doar 1,3% români participă în programe de educare continuă. Totodată, cea mai mare parte a tinerilor din Romania nu beneficiază de spijinul unui mentor, un factor de stabilitate și echilibru pentru cariera oricărei persoane.
Practica mentoratului este relativ absentă din sfera educațională a societății românești, având preponderență în țările vestice. Mentorii înscriși contribuie la creșterea și dezvoltarea persoanelor care doresc să își depășească limitele. Oferă susținere interpersonală bazată pe schimb de experiență și investesc cunoștințele dobândite pentru a dezvolta abilitățile celor pe care îi mentorează.
Cine poate fi mentee? Orice persoană orientată spre realizări personale și profesionale - se poate înscrie pentru a găsi un mentor care să-i permită să acumuleze cunoștințe, obiceiuri și valori, facilitându-i atingerea obiectivelor.
Care este procesul de înscrie? Înscrierea se realizează pe platforma oficială Womentors.ro, prin completarea formularului, atât pentru dobândirea calității de mentor, cât și pentru cea de mentee. După înregistrare, veți fi contactați de către echipa Womentors, care va realiza legătura dintre mentor și mentee, bazându-se pe informațiile furnizate de cel din urmă privind domeniul de interes și activitate. Pe toată perioada mentoratului, care poate dura între 6 luni și un an, inițiatorii proiectului vor monitoriza evoluția relației dintre mentor și mentee, solicitând feedback constant părților implicate.
Platforma a fost fondată pornind de la ideea că pentru a forma profesioniști este nevoie de modele alternative de educație, oferită prin puterea exemplului. Women Mentors agregă femei care și-au consolidat cariera și îi ajută pe cei aflați la început de drum să își atingă potențialul.
Conferința de Leadership Feminin The Woman care stă sub semnătura Libero Events reunește anual peste 500 de femei lider care vizează dezvoltarea personală și profesională prin participarea la workshopuri și dezbateri sustinute de speakeri naționali și internaționali. The Woman coagulează constant o comunitate feminină unită sub valorile libertății de expresie, pasiunii și dorinței de schimbare.