L’Oréal și UNESCO invită tinerele cercetătoare din România să se înscrie în competița „Pentru Femeile din Știință”, ajunsă anul acesta la cea de-a 10-a ediție. Începând cu 6 mai, acestea își pot depune candidaturile și pot câștiga burse de câte 42.000 de lei fiecare, pentru finanțarea unor activități de cercetare desfășurate pe teritoriul României.
Pâna pe 23 iunie inclusiv, cercetătoarele din România cu vârste de maximum 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obținut titlul științific de doctor și urmează un program de pregătire postuniversitară în România, se pot înscrie în programul de burse private prin depunerea dosarelor de candidatură pe platforma: www.forwomeninscience.com/en/fellowships.
Programul de burse private L'Oréal și UNESCO sprijină comunitatea științifică locală prin acordarea a patru burse, cu valoarea totală de 168.000 de lei, pentru patru tinere cercetătoare din ariile Științele Vieții și Științele Fizice.
„Suntem bucuroși să anunțăm lansarea celei de-a 10-a ediții a competiției „Pentru Femeile din Știință”, ocazie cu care invităm întreaga comunitate științifică din România să ni se alăture în efortul de a aduce în fața juriului cât mai multe tinere cercetătoare remarcabile.
Ne dorim ca prin acest proiect să le sprijinim evoluția profesională și totodată să le premiem devotamentul femeilor din lumea fascinantă a științei” a declarat Simona Fîrtat, Corporate Communication and Public Affairs Manager L’Oréal România.Proiectele înscrise vor fi jurizate în perioada 24 iunie – 30 septembrie 2019, iar câștigătorii vor fi anunțați la finalul lunii octombrie 2019.
„Succesul din edițiile anterioare ne îndreptățește să credem că această ediție jubiliară se va bucura de un și mai mare interes. Femeile au fost și rămân o forță extraordinară în cercetare. Intervenția și sprijinul mediului privat nu fac decât să potențeze și mai mult contribuția femeilor, cu precădere a celor tinere, la cercetarea științifică și aplicativă. Aceste realități corespund întocmai obiectivelor și idealurilor UNESCO” a declarat Ani Matei, Secretar General CNR UNESCO.
Cercetarea și știința se numără printre pilonii pe care s-a construit grupul L’Oréal, fondat de un cercetător în urmă cu mai mult de 100 de ani. Tocmai de aceea, L’Oréal susține inovația, cercetarea și pe cei care construiesc un viitor mai bun și mai sigur, prin știință.
Programul „Pentru Femeile din Știință” s-a născut din dorința de a susține femeile din domeniul cercetării.
L'Oréal și UNESCO și-au propus și au reușit, de peste 20 de ani la nivel internațional și de 10 ani la nivel național, să ofere recunoaștere și sprijin femeilor de știință care au adus contribuții semnificative în progresul științific și în societate.Până acum, proiectul a premiat 21 de cercetătoare din România pentru care câștigarea burselor a reprezentat un imbold de a merge mai departe cu aceeași pasiune și dedicare. Proiectele dezvoltate în baza finanțării primite au permis unora chiar și continuarea cercetării într-o perioadă dificilă, făcând posibilă trecerea de la un proiect național la un proiect de excelență finanțat de Consiliul European al Cercetării. Din 2009 și până în prezent au fost depuse peste 400 de dosare de candidatură de la peste 50 de instituții de învățământ, care au fost jurizate și evaluate de către cercetători de renume în peste 500 de ore în total. Valoarea totală a burselor acordate în România a atins un total de 882.000 lei.
Despre programul L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă”
Pe parcursul ultimilor 20 de ani, Fundația L’Oréal și UNESCO au sprijinit 3.200 de tinere femei de știință talentate, prin programe de burse. Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (Pentru Femeile din Știință) se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări.
275 de tinere beneficiază de programe de bursă naționale sau regionale în fiecare an.
Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents. Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award în domeniul lor de activitate. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.
Pentru mai multe detalii accesați www.forwomeninscience.com.
Despre L’Oréal România
L’Oréal România, parte a grupului L’Oréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, are o istorie de 22 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 21 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.
Despre Comisia Naţională a României pentru UNESCO
Comisia Naţională a României pentru UNESCO a fost înfiinţată în 1957 şi este instituţie publică în coordonarea Ministerului Educaţiei Naționale, asigurând legătura României cu UNESCO, în baza colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Academiei Române şi cu alte instituţii şi organisme centrale.
Comisia Naţională a României pentru UNESCO are, conform Cartei Comisiilor Naţionale pentru UNESCO, rol consultativ, prin acordarea de consultanţă de specialitate guvernelor proprii şi delegaţiilor la Conferinţa Generală în domeniul UNESCO şi al programelor sale; rol de legătură între Secretariatul UNESCO şi structurile guvernamentale şi neguvernamentale; rol de informare a UNESCO asupra obiectivelor şi activităţilor naţionale; rol participativ în elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor UNESCO.
Misiunea CNR UNESCO este, pe de o parte, aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio – economice – durabile. Pe de altă parte, Comisia are rolul de a fructifica în planul activităţii globale a UNESCO valorile româneşti în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi profunzimea şi diversitatea culturală românească.