Laura Iane: „Şi astăzi cred că publicitatea este un domeniu în care te plictisești foarte greu”

Cu peste 11 ani de experiență în publicitate, Laura Iane și-a început cariera în Saatchi & Saatchi, evoluând de-a lungul timpului până la coordonarea proiectelor din poziția de CO - Director de Creație la Centrade-Cheil. A lucrat mult timp pentru P&G, atât proiecte locale, cât și regionale. În prezent, Laura conduce departamentul de creație al agenției de publicitate pastel și este responsabilă de relevanța conceptelor creative în campaniile semnate de agenție la nivel local, dar și regional. Eva.ro a vrut sa descopere mai multe despre cum a descoperit Laura publicitatea,ce o atrage atât de mult la acest domeniu, dar şi cine este ea în afara lui.

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru artă și grafică?

Ca orice copil, trăiam cu senzația că și pereții sunt de hârtie și mă așteptau să îi desenez. Deci pasiunea s-a exprimat foarte devreme. Decizia de a da curs acestei pasiuni a venit în clasa a 5 –a când am ales Liceul de Arte N. Tonitza.

Cum ai crescut această pasiune?

Partea teoretică am acoperit-o în liceu și în facultate ( N.

Tonitza și Universitatea Națională de Arte – Facultatea de Arte Decorative și Design). În rest, am învățat tot ce am putut din tonele de cărți pe care le-am citit, de la oamenii cu care am lucrat, din conferințele și workshop-urile de specialitate la care am participat, din concursurile pe care le-am pierdut și din cele pe care le-am câștigat și din toate proiectele pe care le-am lucrat, mici sau mari, extraordinare sau banale.

Cum ai decis să intri în publicitate?

În mod mai mult sau mai puţin surprinzator, invitația de a lucra în publicitate m-a găsit plimbându-mă pe stradă, cu prietenul meu cel mai bun. Era vacanța de vară care delimita anul 1 de anul 2. Profesorul meu de grafic design de la facultate m-a sunat să mă întrebe dacă sunt interesată de un internship la Saatchi. Am fost curioasă și m-am dus. M-am angajat după 2 săptămâni. Mi-a plăcut foarte mult că se lucra în echipă și că niciun brief nu semăna cu altul . Și în ziua de azi cred ca e un domeniu în care te plictisești foarte greu.

Ai regretat vreodată această decizie?

Am o paletă foarte mare de sentimente pentru acest job.

Dar nu regret nimic.

Ce alte pasiuni mai ai și cum le cultivi azi?

Ador să citesc. Citesc în fiecare zi. Beletristică sau cărți de design și typography. Aș mai vrea să scriu un scenariu pentru un scurt metraj de animație. Drept urmare merg la un curs de scenaristică. Am prieteni buni pasionați de video și, pentru că eu sunt înnebunita după typography, am început să lucrez cu ei tot ce înseamnă partea vizuală a unui generic de film (The Art of Title). În plus, pentru că ador muzica și am vrut foarte mult să pot să cânt și eu o melodie la pian, m-am dus la un curs de pian. Printre picături, mai lucrez proiecte de branding (ca designer, branding-ul a fost prima mea iubire). Cam atât, momentan.

Ce faci pentru a păstra vie pasiunea pentru acest domeniu?

Din punctul meu de vedere, advertising-ul te împinge să afli foarte multe lucruri interesante din foarte multe domenii. Mai mult decât atât, poți să ai niște experiențe cu adevărat extraordinare. Să filmezi dintr-un elicopter, spre exemplu. Cum spuneam, este foarte greu să te plictisești.

Dacă cumva simt că entuziasmul scade, inventez un proiect cu o temă care mă aprinde.

Care consideri că sunt cele mai importante premii câștigate în publicitate până acum și de ce?

Nu este cel mai prestigios premiu pe care poți să îl câștigi, dar cel mai mult m-am bucurat de aurul de la Golden Hammer pentru „Best Use of Typography” la categoria print, pentru Greenpeace.

Ai avut un mentor în acest domeniu? Admiri vreun om de publicitate?

Admirația mea se duce către toți oamenii care reușesc să construiască proiecte frumoase în aceasta industrie dar care, în același timp,  reușesc să își țină sufletul bun și curat.

Ce aduci nou în echipa de creație pastel?

În primul rând leadership. Apoi un pic de curaj, un pic de structură și un mix bun, zic eu, între relevanță și magie.

Care sunt cele mai importante campanii și conturi pe care ai lucrat de când ai venit la pastel?

Cea mai importantă realizare a fost faptul că am pus umărul la câștigarea pitch-ului Sun Plaza.

Un client care o să ne țină ocupați frumos timp de cel puțin 2 ani. In rest, mă implic pe toți clienții pastel și, împreună cu echipa, abordăm proiectele strategic, cu focus pe relevanță, farmec și rezultate.

Care consideri că sunt principalele atuuri pastel în piața de comunicare locală?

La pastel am găsit o echipă unită, empatică și „witty” care abordează proiectele cu emisfera antreprenorială. Omul de strategie este spectaculos de bun și există chiar și un om foarte talentat dedicat proiectelor de comunicare internă.

Cum te-ai auto-caracteriza?

Un om cu jar în suflet.

Cine este Laura Iane omul de publicitate versus Laura Iane în afara jobului?

Același.