Școala de Actorie InLight organizează în perioada 13-24 Noiembrie 2017 la Teatrul UnTeatru festivalul InLight Theatre Festival (editia a 2-a) – Festival de Piese Imperfecte. De ce imperfecte? “Le-am numit așa pentru că este vorba despre piese de teatru neprofesionist create și lucrate de cursanții Școlii de Actorie InLight. Față de anul trecut, la această ediție am invitat și alte școli de actorie și anume, Scoala Teatrul de Artă și Teen Media Academy.
Am vrut să le sărbătorim imperfecțiunea adunându-le sub umbrela primului festival de acest gen din România”, spune actrita Alina Grigore, organizator al festivalului.În cadrul ITF 2017 publicul va putea viziona 13 piese de teatru din care opt piese dezvoltate de actori care au absolvit cursul de actorie începatori InLight, dar și o piesă de teatru jucată în trei distribuții diferite cu actori ce au absolvit cursul de actorie, după un text de autor (Niste Fete, de Neil La Boute).
De asemenea în cadrul festivalului vom mai putea viziona piesa „The Very New Year”, producție Teatrul de Artă, precum și musicalul “Casting pe Broadway”, producție TeenMedia Academy. Din juriu vor face parte Anca Maria Colțeanu – președinte juriu ITF 2017, regizoare de teatru și televiziune; Mircea Gheorghiu, actor de teatru și Conferențiar Universitar în cadrul UNATC la catedra Arta Actorului; Mihai Brătilă, actor de teatru și film, Lector Universitar în cadrul UNATC la catedra Arta Actorului; Iulia Poptean, actriță de teatru și film (fostă cursantă a școlii InLight); Marin Grigore, actor de teatru, film și televiziune; Domnica Cârciumaru, director internațional de casting.Juriul va premia cele mai bune interpretari și spectacole, dar va exista și un premiu special. Programul complet al festivalului il gasiti pe pagina de facebook https://www.facebook.com/InLightCenter/ dar și pe site-ul https://inlightcenter.ro/.