From Mona with Gloss, unul dintre cele mai cunoscute bloguri de beauty din România aniversează 5 ani de activitate. Mona Croitoru este beauty&fashion blogger, make-up artist și consilier de frumusețe și s-a remarcat pe lângă articolele apreciate de pe blog prin numeroase apariții în presa scrisă și TV, proiecte speciale și colaborări de ambasador de brand. Tot ea este și pe coperta revistei Avantaje în numarul de septembrie. Ca și în anii trecuți, aniversarea FMWG reprezintă un moment important în blogosfera românească și va fi sărbătorit printr-o mare petrecere glam.
“Sunt foarte încântată și emoționată să organizez încă o petrecere FMWG, de această dată cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate pe blog.
Aceasta va fi o ediție specială cu multe surprize pentru invitații mei. Mă bucur să sărbătoresc acest eveniment alături de parteneri, colege din presă şi blogosferă, cititoare şi prieteni. From Mona with Gloss este un proiect special, pe care l-am văzut crescând cu drag în fiecare zi și care merita o aniversare pe măsură!” a spus Mona Croitoru, beauty blogger From Mona with Gloss.Petrecerea va avea loc la Restaurantul La Bordei, iar în cadrul evenimentului participantele vor fi răsfățate la cornere speciale unde vor putea încerca diverse servicii și vor putea testa produse.
De coafat se va ocupa echipa de specialiști de la Robert Both Studio, iar pentru unghii va exista o exclusivitate și o avanpremieră în România – unghiile printate digital alături de Ink Nails Studio, pe care invitatele FMWG vor putea să le testeze în premieră!
De răsfățul tenului se vor ocupa specialiștii The Body Shop de la cornerul dedicat înfrumusețării pielii.
Iar la cornerul Secom invitatele vor descoperi fito-dermatocosmeticele Life-flo, unde pot testa texturi și arome. Pe partea de machiaj vor fi disponibile sesiuni de make-up efectuate de make-up artistul Yves Rocher, în cadrul cărora vor fi descoperite ultimele noutăți. De asemenea, machiaje vor fi efectuate și la standul Flormar.În cadrul evenimentului vor fi și 5 workshop-uri dedicate diferitelor arii de frumusețe – hairstyling, nail art, skin care, make-up și parfumuri. Și bineînțeles, nu va lipsi o frumoasă prezentare de moda.
Invitatele vor putea savura cocktail-uri FMWG, se vor putea poza în diverse ipostaze haioase și vor putea participa la tombolele special pregătite.