Floria lansează prima sa florărie din cadrul unui mall, cu o investiție de 50.000 euro

Grupul Floria marchează începutul anului 2017 cu lansarea unui nou magazin în portofoliul rețelei de florării Floria în Stradă. Primul magazin Floria din cadrul unui mall a fost deschis de curând în AFI Cotroceni. Floria AFI Cotroceni se află la parterul centrului comercial, în proximitatea patinoarului și a zonei de food court, zonă ce deservește zilnic, pe lângă clienții centrului comercial și un număr de aproximativ 8000 de angajați ai companiilor din cadrul complexului de birouri AFI Park.

Cu o suprafață de 20 mp, Floria AFI Cotroceni, este o replică a concept store-ului Floria în Stradă, din zona Piața Dorobanți.  Sistemul de climatizare de ultimă generație, permite stocarea produselor florale în cele mai bune condiții.  Astfel, în cadrul noului magazin, clienții pot alege dintr-o gamă variată de flori la fir, buchete și aranjamente florale, plante în ghiveci de cea mai buna calitate, precum și accesorii de home deco, cu design inedit.

Pentru deschiderea Floria AFI Cotroceni au fost investiți 50.000 euro, lucrările de amenajare fiind realizate în 6 săptămâni cu ajutorul unei echipe specializate de arhitecți și constructori.
 

“Echipa dedicată, a fost creată din necesitatea de standardizare a normelor estetice și tehnice, care trebuie respectate pentru magazinele proprii și viitoarele francize marca Floria. Acest tip de magazine vor fi lansate în principalele mall-uri și centre comerciale din București și din țară. Proiectul de francizarea face parte din planul de dezvoltare al Grupului Floria pentru următorii 2 ani” declară Andreea Uceanu – General Manager, Rețeaua Floria.

„Ne bucurăm să urăm bun venit magazinului Floria în centrul nostru comercial.
Odată cu noua deschidere, diversificăm oferta de shopping din AFI Cotroceni și reușim să răspundem unei game extinse de nevoi și cerințe. Îi invităm pe clienții noștri să viziteze Floria, un partener de încredere pentru fiecare moment special.”
, declară Georgiana Oltenescu, Corporate Marketing Manager AFI Europe România.

Odată cu lansarea, Floria AFI Cotroceni a adus și oferte speciale clienților, oferind un discout de -15% pentru orice produs achiziționat în prima lună de activitate. Totodată programul Flori pentru acasă, creat în cadrul rețelei de florării Floria În Stradă, continuă și în cadrul Floria AFI Cotroceni.
Flori pentru acasă este un proiect demarat din dorința de a încuraja achiziția florilor la fir de către clienți, pentru decorarea căminului propriu și se desfășoară în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod