Primăvara aduce în dar un eveniment croit pe măsura pasionaților de modă. Aflat deja la a 5-a ediție, #Creativo va avea loc în perioada 14-15 Aprilie 2018, la Centrul Cultural ARCUB (Centrul Vechi, Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90), ), între orele 10:00-19:00 și se anunță a fi cea mai importantă ediție de până acum. Organizatorii #Creativo au pregătit peste 40 de conferințe și ateliere despre modă, croitorie, stil, antreprenoriat dar și întâlniri inedite cu designeri și stiliști celebri.
În cadrul atelierelor, specialiștii Atelierele ILBAH îi vor introduce pe pasionați în lumea drapajelor și desenelor de modă, îi vor învăța să coasă ajutați de o mașină performantă sau să croiască articole vestimentare după tipare.
Echipa Brodat si Cusut va oferi vizitatorilor posibilitatea de a testa mașinile de cusut, sulfilat și brodat, de uz casnic sau industrial, vârf de gamă, marca Brother.Printre speakerii ediției de Primăvară se număra atât antreprenori din industria de fashion ca Mirela Bucovicean (Molecule F), designeri de top ca Ionuț Glăvan (Mineli Boutique), Elena Perseil, Mirela Diaconu sau Maria Marinescu, cât și designeri la început de drum. Participanții vor putea afla mai multe despre relațiile publice și promovare în industria de fashion de la Ines Turturică (fost director PR Acasă Tv) , Otravă (Blogu lu’ Otravă) și Eniko Szanto (stilist în cadrul PRO TV), iar Maurice Munteanu, fashion editor al revistei Elle România și jurat al emisiunii Bravo ai stil!, va discuta despre estetică, stil, tendințe și despre ce presupune meseria de stilist în România.
oxana Dobriță, editor șef Beau Monde, ajutată de o întreagă echipă de profesioniști vor realiză în direct un editorial de modă de la zero. Echipă ei este formată din designerul Diana Caramaci și trainerii Atelierele ILBAH: haistyle Alex Barbulescu (Fox), make-up Alina Șerbu și foto Bogdan Zop. Matei Corvin, creator de pantofi de referință, va realiza manual o pereche de încălțăminte din piele în cadrul unui workshop spectaculos și unic.
#Creativo a pregătit și o serie de conferințe în spirit antreprenorial, de unde vizitatorii evenimentului pot descoperi posibilități de finanțare pentru micile afaceri din industria de modă și pot învăța tot ce presupune accesarea programului relansat Start-up Nation Plus.
Intrarea în cadrul evenimentului este GRATUITĂ, însă pentru a participa la Conferințe și Ateliere este nevoie de înscriere prealabilă pe site-ul oficial #Creativo. Programul complet al atelierelor, dar și detalii despre modalitatea de înscriere sunt disponibile aici. Locurile sunt limitate!