Conferința The Power of Storytelling – unul dintre cele mai mari evenimente din estul Europei dedicate storytelling-ului – aduce și în acest an poveștile mai aproape de oameni

16 speakeri internaționali de renume vor urca în acest an pe scena conferinței The Power of Storytelling 2019. Tema conferinței PoS 2019 este HEAL și aduce în discuție puterea poveștilor de a vindeca.

Cea de-a noua ediție a conferinței The Power of Storytelling (PoS) va avea loc pe 18 și 19 octombrie 2019, la Radisson Blu Hotel, în București. Aceasta va aduce în fața publicului 16 producători de conținut și comunicatori creativi din întreaga lume, reprezentanți de renume din domenii precum jurnalism, literatură, realizatori ai unor podcast-uri consacrate, antreprenori, ilustratori și documentariști.
 
Aflată încă de la început (2011) sub mentoratul jurnalistei americane Jacqui Banaszynski, câștigătoare a premiului Pulitzer, conferința propune publicului și speakerilor o experiență unică în Europa prin curatorierea atentă a conținutului și a activităților conexe care urmăresc un fir narativ specific temei fiecărei ediții. Tema conferinței PoS 2019 este HEAL și aduce în discuție puterea poveștilor de a vindeca.

Poveștile vindecă, validează experiențe, arată că oamenii nu sunt singuri într-o situație sau alta, creează și întăresc conexiuni și astfel le permit să existe în lume. Identitatea vizuală a acestei ediții a fost realizată de ilustratoarea Tuan Nini.
 
The Power of Storytelling îndeplinește un rol special în spațiul de conferințe, pentru că miezul conferinței a fost încă de la început de a crea o experiență transformațională pentru participanți. Deși mulți dintre vorbitori sunt jurnaliști, nu este o conferință de industrie. Deși vorbim despre cum spui povești, nu este o serie de sesiuni „how to". Mai degrabă, ce se întâmplă pe scena PoS e că experiența de narator a invitaților se îmbină cu parcursul lor profesional, ca să dea naștere unui discurs menit să ilustreze și cât de puternică e povestea ca unealtă de comunicare, dar și să-ți arate cum e construită și mânuită ca să creeze schimbări pozitive în lume.
E și motivul pentru care la PoS, mai mult ca oriunde altundeva, oamenii plâng, râd, și se bucură de o experiență umană împărtășită.  -
Cristian Lupșa, fondator The Power of Storytelling
 
Printre speakerii care vor fi prezenți la PoS 2019 se află:
 
Lulu Miller – Jurnalistă în domeniul științific, editor și co-fondator al programului National Public Radio, Invisibilia și câștigătoare a premiului Peabody pentru podcastul Radiolab.

Jacqui Banaszynsky – O legendă a jurnalismului narativ cu o carieră de 40 de ani și multiple recunoașteri, inclusiv un premiu Pulitzer. A scris despre Jocurile Olimpice, foametea din Etiopia, SIDA, discriminare, și concursuri de frumusețe. În prezent editează Nieman Storyboard.

Jonathan Gottschall – Scriitor și specialist în literatură și evoluție, autorul cărților “The Storytelling Animal” și “The Professor in the cage”.

Lipi Roy – Medic și scriitoare interesată de nutriție, mindfulness și dependență.

A lucrat cu deținuți, oameni fără adăpost și victime ale cutremurelor și uraganelor.

Tatiana Țîbuleac – Scriitoare și fostă jurnalistă din Republica Moldova, autoarea cărților Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, câștigătoare a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019.

Încă de la prima ediție (2011), conferința The Power of Storytelling s-a construit pe ideea că poveștile bine spuse pot schimba vieți și comunități, pot inspira și aduce oamenii mai aproape unii de alții. Până acum, peste 65 de speakeri internaționali de renume au urcat pe scena conferinței și peste 3.000 de oameni din 30 de țări au participat la conferință.
 
În fiecare an, conferința The Power of Storytelling este o ocazie extraordinară pentru oamenii de comunicare, creatorii de conținut din toate sectoarele și nu numai, să se întâlnească, să se inspire să învețe cum să folosească poveștile în munca lor dar și cum își pot face munca mai bine.  Mai multe informații despre conferința The Power of Storytelling 2019 și programul sunt disponibile pe site www.thepowerofstorytelling.org/.

Toți cei care doresc să rezerve un loc o pot face accesând acest link: www.thepowerofstorytelling.org/registration.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod