Implementată la nivel global, poziționarea reafirmă angajamentul Coca-Cola de a le oferi consumatorilor săi opțiuni pentru fiecare stil de viață și moment de consum, de la băuturi carbogazoase, la sucuri și ape minerale, într-o paletă variată de ambalaje. Noua poziționare înseamnă de asemenea investiții substanțiale în dezvoltarea și promovarea de noi băuturi către consumatori, dar și în comunicarea transparentă a informațiilor de interes pentru aceștia.
„În centrul filozofiei Coca-Cola au fost, sunt și vor fi consumatorii. Ei reprezintă principalul catalizator al inovației, al investițiilor și al preocupării permanente de a le oferi băutura potrivită, care să le desăvârșească experiențele și să le completeze în mod firesc stilul de viață. Noua poziționare strategică, <<O companie pentru toți>>, este în același timp un răspuns la transformările prin care trece consumatorul, din ce în ce mai preocupat să aibă un stil de viață echilibrat, o sinteză a călătoriei începute de Coca-Cola acum 130 și o descriere a modului în care vedem în prezent viitorul companiei.
Concret, Coca-Cola mizează pe o ofertă tot mai bogată, mai incluzivă, pe o diversificare tot mai puternică a opțiunilor de consum, elemente care ne vor echipa pentru un viitor la fel de solid precum istoria pe care o avem în spate”, spune Nicoleta Eftimiu, General Manager al Coca-Cola România şi Moldova.Transformări care vizează conținutul produselor din portofoliul Coca-Cola
Coca-Cola România investește și inovează în permanență pentru a le oferi consumatorilor o gamă diversă de opțiuni, de la băuturile carbogazoase, la sucuri și ape minerale, dar și pentru a reduce zahărul și caloriile din produsele din portofoliu. Cele mai importante lansări și transformări la nivelul conținutului sunt:
1. Coca-Cola Zero Zahăr Zero Calorii
a. În 2017, investițiile de marketing pentru brandul Coca-Cola Zero Zahăr Zero Calorii au fost cu 70% mai mari, față de anul precedent.
b.
Brandul deține o prezență crescută în magazine, de 30% în total gama Coca-Cola. c. Coca-Cola Zero Zahăr beneficiază de o distribuție în creștere care reprezintă 64% din punctele de vânzare în care se comercializează gama Coca-Cola.
2. Noua rețetă Sprite
a. Reprezintă cea mai importantă reducere a numărului de calorii din 2017, de la 41 kcal/ 100ml la 9 kcal/100 ml
b. Prin această modificare de rețetă, Coca-Cola România a scos 19 miliarde de calorii* din dieta românilor într-un an.
*reprezintă reducerea de calorii din reformulare înmulțită cu volumul de Sprite comercializat într-un an.
3. Noua rețetă Nestea
a. Disponibil pentru consumatori încă din 2013, produsul este parțial îndulcit cu un îndulcitor noncaloric de origine naturală, pe bază de extract purificat din frunze de Stevia.
b. În prezent, Nestea este o băutură răcoritoare cu 30% mai puțin zahăr față de majoritatea băuturilor nealcoolice cu zahăr și extract de ceai din România.
c.
Prin această modificare de rețetă, Coca-Cola România a scos 4,58 miliarde de calorii din dieta românilor într-un an. Transformări care vizează ambalajul produselor din portofoliul Coca-Cola
Coca-Cola oferă consumatorilor o gamă variată de produse, într-o paletă extinsă de ambalaje, adaptate oricărui stil de viață și moment de consum. Mai mult, pe eticheta produselor consumatorii pot găsi informații nutriționale de bază ale produselor, valoarea energetică și ingredientele utilizate.
a. În funcție de ocazia de consum, consumatorii noștri pot alege dintr-o gamă variată de 10 tipuri de ambalaje diferite, de la sticlele returnabile de 250ml, dozele de 330ml și până la pachetele de 2 litri.
b. Portofoliul Coca-Cola conține peste 100 de produse cu rețete și ambalaje diferite.
c. Coca-Cola respectă dreptul părinților de a alege ceea ce consideră potrivit pentru copiii lor, de aceea Coca-Cola România nu cumpără spațiu publicitar în emisunile care se adresează direct unor audiențe cu mai mult de 35% copii sub 12 ani.
La nivel global, 30% din portofoliul Coca-Cola îl reprezintă băuturile cu conținut redus de zahăr sau fără zahăr.
Mai mult, aproximativ 40% din totalul băuturilor carbogazoase ale Coca-Cola pot fi găsite în ambalaje mici, convenabile, care ajută consumatorii să-și controleze aportul de calorii.
Posteaza comentariu