De 8 ori campioană mondială, de 4 ori campioană balcanică şi de 5 ori campioană europeană, Elena Pagu este o adevărată legendă la nivel internaţional. Ce este însă uimitor este că Elena Pagu a început să alerge la 57 de ani, iar cea mai recentă medalie a câştigat-o la 90 de ani, în octombrie 2016, în proba de 5000 de metri marş. Povestea ei spectaculoasă este povestită de Bonduelle, într-un proiect nou şi inedit creat de agenţia Kinecto Isobar.
Astfel, Elena Pagu este protagonista uneia dintre cele mai emoţionante poveşti ale anului 2016: la 90 de ani, o pensionară din Bucureşti câştigă două medalii de aur la Campionatul Mondial de Atletism din Australia. Totodată, ea doboară 2 recorduri mondiale. Desi numele ei este aproape necunoscut în România, pe plan international este recunoscută si aclamată: Elena Pagu. Bonduelle îi prezintă povestea, în semn de apreciere pentru performanţele obţinute.
“Povestea ei este un exemplu că totul este posibil în viaţă: chiar dacă nu te-ai apucat încă, nu este niciodată prea târziu să trăieşti sănătos. Iar schimbarea nu vine deodată, ci din lucrurile mici făcute zi de zi. Ca şi la alergat, nu ajungi campion la mâncat sănătos peste noapte. O reţetă azi, o reţetă mâine, până când micile schimbări îţi devin stil de viaţă”, explică Monica Roşu, Head of Marketing and Communications Balkans, Ukraine, Caucasus, Middle Asia.
Campania se desfasoara in mediul digital in perioada 21 decembrie – 21 ianuarie, prin video native ads, Facebook ads si YouTube (in-stream video). Echipa care a contribuit la realizarea acestui proiect este formată din Denisa Armaşu – Senior Copywriter, Silvia Marinescu – Copywriter, Alin Enulescu – Art Director, Raluca Simion – Account Manager, Radu Ionescu – COO din partea agenţiei Kinecto Isobar, Sabina Nicolescu – Digital Project Manager din partea iProspect.
Din partea Bonduelle Central Europe Kft: Roxana Nănescu – Brand Manager Balkans, Monica Roşu - Head of Marketing and Communications Balkans, Ukraine, Caucasus, Middle Asia. Casa de productie: Diud Film, regizor – Andrei Gheorghe.
© Copyright:
Posteaza comentariu