După o carieră de trainer și manager în sistemul financiar-bancar, Ana-Maria Ștefănescu a decis să își dedice resursele antreprenoriatului, organizând workshopuri dedicate dezvoltării celor care își doresc să atingă excelența în profesie și în viața lor în general, evenimente ținute de ea dar și de lideri mondiali în domeniu.
Cel mai recent exemplu este Stephen Gilligan, unul dintre cei mai valoroși traineri, coachi și psihoterapeuti din lume în acest moment, pe care îl va aduce la București, în perioada 7-11 noiembrie, pentru a susține workshopul „Coaching Generativ: Arta Creativității Sustenabile”. Astfel, mediul de afaceri din România va avea ocazia să își însușească metoda creată de Gilligan, Coachingul generativ, cea mai recentă generație de coaching, care presupune o abordare 360 pentru atingerea obiectivelor: lucrul cu emoțiile, cu intenția și atenția la starea de conștiință.
Pasiunea față de domeniul dezvoltării personale a condus-o pe Ana să se formeze, în străinătate, în diverse arii care nu existau la acel moment în România: a făcut pioneriat în domeniul lucrului cu vise, fiind primul Dream Teacher din țara noastră, și s-a format în în Franta și SUA în acest domeniu, în perioada 2011-2013.
După aproximativ un an și jumătate în care a fost și angajat, și antreprenor, a decis să se dedice 100% proiectului ei. Deschiderea mediului corporate față de astfel de servicii a evoluat încet, dar sigur. Managerii și antreprenorii au început să înțeleagă faptul că echilibrul emoțional și capacitatea de auto-cunoaștere sunt la baza abilității de a crea și susține un business de succes.
Nu a avut presiunea obiectivelor și a faptului că, la un moment dat, piața era aglomerată de evenimente și servicii de dezvoltare și auto-cunoastere. “Nu m-am gândit deloc la asta. Am făcut ce știam cel mai bine să fac și ce mă pasiona cel mai tare. Și lucrurile s-au mișcat”. A adus, în premieră pentru piața locală, conceptul de "Active Dreaming" și, în parteneriat cu Ramona Gherasim (Teacher Trainer NLP, Coach și Psiholog), "Transa Generativă" și acum"Coachingul Generativ", prin prezența la București a lui Stephen Gilligan.
Cu o experiență practică de peste 40 de ani, acesta va oferi mediului de afaceri din România un training care poate fi descris, în termeni cât mai simpli, ca fiind un curs foarte avansat și foarte rafinat de comunicare (și mult mai mult decât atât).
Din dezvoltarea parteneriatelor cu vârfuri mondiale în domeniul dezvoltării și al autocunoașterii, lecția cea mai important pe care a învățat-o este că “există un motiv bine întemeiat pentru care vârfurile mondiale sunt mondiale. De cele mai multe ori, acest lucru are directă legătură cu dorința lor de a aduce o contribuție semnificativă în lume, din punct de vedere al schimbării mentalității și al evoluției”.
Antreprenoriatul i-a permis Anei să își crească afacerea dar și să își dedice mai mult de doi ani, aproape în întregime, creșterii fetiței sale. La capitolul realizări profesionale, cele mai importante se referă la schimbarea adusă în viața celor care vin la cursuri. Oamenii devin conștienti de faptul că pot aduce o schimbare în mediul în care operează, prin simpla lor prezență, prin modul în care abordează orice "task", prin faptul că încep să gândească sistemic și li se schimbă profund viziunea asupra a ceea ce ar trebui să însemne, de fapt, "leadership".