Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii interesați, cu cetățenie română, să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019.
Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului școlar 2018-2019.
În primii doi ani, FLEX România a oferit burse unui număr de 49 de liceeni români din diferite județe ale țării, care au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Maine. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să candideze online.
Ce este programul FLEX?
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 25-lea an de existență.
Cine finanțează programul?
Acest program de burse este finanțat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite și administrat de Biroul Educațional și Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanțare de la Congresul SUA. ECA încurajează înțelegerea dintre cetățenii Statelor Unite și cei ai altor state. Programul FLEX este sprijinit la nivel local de către cetățeni și licee din Statele Unite ale Americii ce găzduiesc, educă și sprijină liceeni fără a primi vreo compensație financiară.
Criterii de eligibilitate
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: au cetățenie română; sunt născuți între 15 iulie 2000 și 15 iulie 2003; sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiază engleza în liceu; îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani
Candidaturile se depun online din 1 septembrie până pe 17 octombrie, 2017 la următorul link https://ais.americancouncils.org/flex. Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de e-mail flexromania@americancouncils.eu și pe site-ul www.americancouncils.ro.