adLemonade cucerește Clujul digital

adLemonade, agenția de marketing digital Google Premier Partner, a deschis la începutul lunii august cel de-al treilea birou, la Cluj. În 2012, Anabela Luca, fondatoarea agenției a avut un vis: să creeze o agenție de marketing digital care să ofere reclame proaspete, cu rezultate sănătoase în online pentru afacerile din România și nu numai. Astfel a apărut adLemonade, agenția dedicată de performance marketing care aduce un plus de culoare, savoare și performanță campaniilor de Google AdWords (actualul Google Ads) sau Social Media ale clienților. De mai bine de 6 ani, agenția servește peste 300 de clienți cu o echipă de 10 oameni tineri care se trezesc în fiecare zi cu aceeași pasiune și entuziasm pentru munca lor.

Cu birouri în București și Sibiu, Clujul a fost următorul pas firesc în strategia de extindere. “Incă din primul an de activitate, am început să lucrăm cu e-commerce-uri din Cluj și continuă să fie clienții noștri și azi. Cu ei sărbătorim 6 ani de relație armonioasă și orientare spre rezultate. În prezent, avem peste 30 de clienți din Cluj și, deși marketingul digital se poate face de oriunde, am simțit nevoia să dezvoltăm o relație mai apropiată cu piața clujeană deschizând un birou aici. Ne dorim ca afacerile clujene să se bucure de expertiza și creativitatea noastră când vine vorba de online chiar aici, în inima Transilvaniei. Și, pentru a putea servi clienții din Cluj cât mai bine, ne mărim echipa cu tineri pasionați, creativi și pregătiți să dezvolte proiecte ambitioase”, mărturisește Anabela Luca, CEO adLemonade.
 
Agenția a dezvoltat până în prezent peste 16.800 de campanii Google AdWords și peste 12.700 de reclame pe Facebook, gestionând bugete de promovare de peste 4 milioane euro anual. adLemonade e profund implicată în educarea pieței în ceea ce privește online-ul. Anabela, care este printre primii traineri certificați Google din 2012, a ținut peste 70 de training-uri despre promovarea pe Google sau cum măsurăm performanța cu Google Analytics.
 
Începând cu 2015, agenția s-a focusat pe campanii internaționale, explorând atât oportunitatea de a promova companiile românești la nivel global, cât și a deservi clienți de pe piețe deja mature pentru a putea acumula o experiență solidă și a se alinia la expertiza din străinătate. Chiar și din Cluj, agenția a lucrat cu companii din tehnologie pentru a le ajuta să cucerească lumea prin campanii online inteligente.  Azi, peste o treime din portofoliul agenției este reprezentat de clienți internaționali, lucrând cu business-uri din toate colțurile lumii: US, UK, Danemarca sau Germania.  
 
Prezența pe internațional înseamnă și participarea la conferințe importante din industrie, de la New York, San Francisco sau Londra. Spre exemplu, reprezentanții adLemonade au participat în luna mai la “Search Marketing Expo” la Londra, de unde au luat insight-uri extrem de valoroase despre piețele internaționale, strategii validate în extern și au făcut networking cu business-uri locale în urma cărora au dezvoltat parteneriate.
“adLemonade reprezintă o sursă de creativitate și dinamism. Echipa noastră este extrem de activă, testăm lucruri noi în fiecare zi, învățam mult, creștem incredibil atât personal, cât și profesional. Prezența la Cluj înseamnă o reconfirmare a promisiunii noastre de a livra strategii de marketing digital proaspete, inteligente și performante, păstrându-ne valorile de bază: orientate spre client, transparenți, proactivi, auto-motivați, pozitivi. Anul 2018 reprezintă cu siguranță o trecere la următorul nivel pentru adLemonade”, spune Roxana Petrache, Senior Marketing Specialist, adLemonade.
 
Pentru a afla mai multe despre lucrurile interesante pe care îi fac cei din agenția adLemonade, vizitați-i pe www.adlemonade.ro sau pe pagina lor de Facebook.