700 de lideri din învățământul românesc discută despre viitorul educației în România

la Conferința Națională în Domeniul Educației – 2018, organizată de Asociația “Ține de Noi”

În data de 11 septembrie va avea loc la București cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale în domeniul Educației, organizată de Asociația “Ține de Noi”. Găzduit de Aula Magna a Universității din București, începând cu ora 10.30, evenimentul va reuni 700 de actori relevanți din domeniul educației: profesori, reprezentanți sindicali, directori, precum și persoane publice implicate în decizii cu privire la sistemul educațional. Conferința este organizată împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, Universitatea din București, Oracle Academy, Federația Coaliția pentru Educație, Organizația Umanitară Concordia, World Vision România, Asociația AD-REM și Asociația MasterPeaceRO.

 “Încercăm din 2014, de la prima ediție, să închegăm un nucleu reformator în educația românească, niște sute de oameni din toate județele care vor și pot să își asume schimbarea – scrierea unor politici publice în folosul elevilor, adaptarea rezultatelor educației la cerințele pieței muncii, reducerea analfabetismului funcțional.

Ne dorim ca ei să intervină energic atunci când există schimbări de fond propuse, așa cum s-a întâmplat deja cu cele 6 dezbateri legate de planurile cadru pentru liceu. După dezbaterile publice,  documentul este pe cale de a fi rescris, inclusiv cu observațiile celor 300 de oameni care au participat. Îi chemăm alături de această conferință pe toți cei care pot contribui la schimbare. Ține de noi să îmbunătățim lucrurile într-un sector care este adesea reticent la schimbare. Inițiativa a pornit de la trei oameni și a ajuns la peste 10.000 de oameni interesați de una dintre cele patru ediții de până acum ale evenimentului.” -  Răzvan Orășanu, Președintele Asociației „Ține de Noi".

Printre speakerii prezenți la eveniment se numără Sorin Mîndruțescu, Country Leader for Oracle Romania, Mircea Dumitru, rectorul Universitatii București, Alexandra Anton, director “Yuppy Koti Centre – Centrul educațional de inspirație finlandeză” și Gabriel Bădescu, directorul Centrului pentru Studiul Democrației.

Moderator va fi Răzvan Orășanu, Președintele Asociației „Ține de Noi". Printr-o analiză realistă a resurselor materiale de care dispun școlile în prezent, a profilului absolventului de liceu și a incluziunii elevilor, speakerii invitați vor evalua sistemul educațional românesc dintr-o perspectivă europeană. Vor fi realizate radiografii ale unor puncte esențiale, precum formarea cadrelor didactice, calitatea învâțâmântului universtar, riscurile analfabetismului funcțional și imbunătățirea sistemului de învățământ vocațional.  

Conferinţa va fi urmată în acest an de cinci paneluri secundare, desfăşurate în paralel, care vor trata tematici specifice. La aceste ateliere sunt așteptați să participe specialiştii implicaţi, precum și orice persoană interesată de unul din următoarele șase domenii:

1. Școala incluzivă - utopie sau  realitate a învăţământului românesc; moderat de către World Vision România, prin Mariana Arnăutu, și Asociația Română de Literație, prin Liliana Romaniuc;
2.

Învățământ vocațional în România; moderat de către Organizația Umanitară Concordia, prin Diana Certan, și Asociația ROI, prin Simona Crisbășanu;
3. Planurile-cadru pentru liceu; moderat de către Asociația Educația pentru toți, prin Paloma Petrescu;
4. Calitate și reformă în învățământul universitar; moderat de Gabriel Bădescu;
5. Calitatea formării profesorilor în contextul educaţiei pentru viaţă; moderat de Coaliția pentru Educație, prin Daniela Vișoianu și cu participarea lui Șerban Iosifescu, președintele Agentia Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) .

Participarea în cadrul Conferinței Naționale în Domeniul Educației este gratuită. Înscrierea se poate face prin trimiterea unui email la adresa: office@tinedenoi.ro, însă locurile sunt limitate, datorită interesului foarte mare pentru acest eveniment. Sunt invitați să participe toți actorii din sistemul educațional, pentru a reprezenta, din perspective diferite, sistemul de educaţie: profesori, elevi, părinţi, specialişti în educaţie din societatea civilă sau din instituţii publice.

Partenerii evenimentului: Asociația ROI, Asociația „Educația pentru toți”, Asociația Română de Literație, Asociația „Hai să Facem”, Asociația InEdu și Asociația Euroteens, BDR Associates.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod