Aproximativ 400.000 de doze de aluminiu au fost colectate de către români în primele șase luni ale campaniei „Și mama reciclează!”, organizată la nivel național de compania Can Pack Recycling, cu sprijinul Auchan România.
De mai bine de jumătate de an, locuitorii din 15 orașe au acces, prin intermediul acestui proiect, la aparate de colectare a dozelor de aluminiu amplasate în 20 de hypermarket-uri Auchan. În topul localităților în care au fost strânse cele mai mari cantități de doze se numără Timișoara, Pitești, Sibiu, Ploiești, Cluj și București.
La nivel local, raportat la numărul de aparate din fiecare regiune și volumul de cutii colectate, cei din Banat și Crișana au reciclat cel mai mult în campania „Și mama reciclează!”, cu o medie de aproape 25.000 de doze colectate per magazin în șase luni.
Aceștia sunt urmați de munteni (cu o medie de aproape 21.000 de doze strânse în aceeași perioadă), ardeleni (peste 16.000 de doze în medie per centru comercial) și moldoveni (peste 13.000 de doze per hypermarket).Campania „Și mama reciclează!” continuă până în data de 30 iunie 2017. Până la acest termen, participanții mai pot câștiga premii săptămânale, lunare sau instant, își pot reduce valoarea bonurilor de cumpărături la casele de marcat din magazinele în care colectează dozele de aluminiu sau pot dona sumele aferente reciclării Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts.
Posteaza comentariu