Business Lease România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de mobilitate și leasing operațional, lansează cel de-al treilea studiu local asupra propriei flote auto administrate. Studiul arată că în ultimele 12 luni femeile au avut, în medie, 1.36 accidente, iar valoarea maximă a daunelor a fost de 40.000 lei. Anul trecut mai mult de 37% din totalul incidentelor raportate de către doamnele aflate la volan, care s-au lăsat cu daune asupra vehiculului, au avut autor necunoscut, majoritatea producându-se în parcare. Cifrele Business Lease arată, de asemenea, că în 32% din cazurile în care au fost implicate femeile, partea vinovată a fost celălalt șofer.
În ceea ce privește numărul daunelor, cele mai numeroase au fost cele frontale (28%), urmate de cele laterale (21%) și cele din spate (14%). Cele mai multe accidente au fost înregistrate în București (70%), urmat de Iași și Brașov, fiecare cu 5%, și Galați, cu 4%, celelalte orașe acumulând restul de 16% din numărul total de accidente. Atunci când vorbim de cele mai frecvente modele de autovehicule implicate în astfel de evenimente, statistica arată în felul următor: 18% Skoda Fabia și Octavia, 12% au fost Ford Fiesta, și 9% Dacia Logan și Volkswagen Golf.
„Chiar dacă, statistic vorbind, femeile sunt considerate șoferi “responsabili”, deseori au fost încadrate în stereotipul social al “șoferilor slabi”. Studiul nostru arată că femeile sunt destul de precaute atunci când conduc mașina de companie, iar asta se poate datora faptului că atunci când conduc autovehiculul firmei simțul responsabilității crește, dar în același timp o altă cauză poate fi și abordarea și eforturile pe care compania angajatoare le întreprinde astfel încât să asigure siguranța angajaților săi. Dacă o companie pune la dispoziție autovehiculul, dar în același timp are și o politică bine definită de utilizare a lui, sau le oferă angajaților cursuri de conducere defensivă, sau are o imagine de brand pe care vrea să o protejeze, toate acestea cu siguranță îmbunătățesc comportamentul utilizatorilor”, spune Ioana Grigore, Director Comercial al Business Lease România.
„De cele mai multe ori, accidentele grave pot fi evitate conducând liniștit, defensiv și anticipând reacțiile celorlalți participanți la trafic. Dacă un accident pare a fi iminent, trebuie să reacționezi repede și să încerci să minimizezi daunele”, recomandă Marius Epuraș, Fleet Manager la Business Lease, pilot de curse licențiat.
1. Încetinește – Un impact minor va reduce gravitatea avariei și riscul de a te răni.
2. Privește drept înainte – stai cât mai aproape și drept în scaun. Scopul este ca puterea impactului să fie distribuită pe o zonă cât mai mare posibilă și a minimiza forța de impact dată de airbag.
3. Încordează-ți mușchii și pregătește-te de impact –Prinde puternic volanul cu ambele mâini pentru a controla autovehiculul și pentru a evita impactul.
4. Păstrează încheieturile mâinilor drepte, nu le îndoi - Pe volan ține mâinile în poziția 10:10.
5. Manevrează volanul cât mai ușor posibil – evită manevrarea bruscă a volanului în altă direcție, acțiune ce poate crește probabilitatea unui accident sau răsturnarea autovehiculului.
Posteaza comentariu