Samsung este de trei ani partener de inovație al Festivalului Internațional George Enescu, o prezență constantă în viața acestui prestigios eveniment, marcată prin elementele de tehnologie de ultimă oră care amplifică efervescența spectacolelor și a tuturor programelor asociate.
„Poziția noastră de partener pentru inovație ne onorează, dar ne și determină să aducem elemente de tehnologie de ultimă generație în cadrul Festivalului George Enescu. Mai mult, în calitate de brand care susține inovația în domeniul cultural, ne bucurăm să le oferim oamenilor experiențe digitale, cu ajutorul cărora aceștia beneficieză de toată amploarea și efervescența Festivalului George Enescu”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România.
Ediția din acest an se anunță ca fiind cea mai extinsă din istoria festivalului, cu peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii care vor urca pe scenă și 84 de concerte și recitaluri.
Samsung completează experiența participanților la festival cu 3 experiențe digitale inovatoare, punând în valoare dimensiunile culturale ale festivalului prin AR (Augmented Reality), VR (Virtual Reality) și o aplicație dedicată.AR: Festivalul George Enescu prinde viață cu o bancnotă!
Samsung aduce magia festivalului dincolo de limitările fizice ale sălilor de spectacol. Ca omagiu marelui compozitor George Enescu, dar și pentru a ilustra felul în care tehnologia poate crea experiențe muzicale memorabile, Samsung facilitează accesul la toate reprezentațiile din programul festivalului, prin intermediul realității augmentate.
Orice bancnotă de 5 lei devine un portal către universul fascinant al concertelor clasice prin simpla scanare a acesteia cu aplicația dARe by Samsung, disponibilă gratuit în Google Play și App Store. Scanarea bancnotei oferă instant, prin live streaming, acces la spectacolele disponibile pe toată durata festivalului.
Pe perioada festivalului, sunt disponibile două experiențe distincte: accesul prin live streaming la spectacolele disponibile, dar și o experiență în realitate augmentată, în afara orelor de spectacol.
VR: Realități virtuale spectaculoase într-o vizită a caselor memoriale George Enescu
Patru dintre casele memoriale ale maestrului George Enescu (Liveni, Dorohoi, Sinaia și București) vor putea fi „vizitate” chiar în holul Sălii Palatului, cu ajutorul expoziției digitale permanente „Enescu 360”. Experiența este destinată doar participanților în festival, însă expoziția digitală „Enescu 360” este disponibilă publicului larg, accesând: http://muzeulmuzicii360.ro.
Devenită expoziție permanentă în cadrul Muzeului Național „George Enescu”, încă din 2016, expoziția digitală „Enescu 360” se adresează tuturor pasionaţilor de muzică, artă și tehnologie. Vizitatorii și utilizatorii dornici să aibă parte de experiențe noi de vizitare și de învățare pot explora lumea lui George Enescu și moștenirea sa culturală cu ajutorul device-urilor Samsung Gear VR. Astfel, prin intermediul tehnologiei de top, casele maestrului - Casa Memorială George Enescu din Liveni, Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi, Muzeul Național George Enescu din Sinaia și Muzeul Naţional ”George Enescu” din Bucureşti pot fi vizitate din exteriorul acestora, dar și din interior, utilizatorii putând parcurge holurile și camerele, putând interacționa cu obiectele și exponatele din colecțiile personale ale compozitorului. De asemenea, expoziția în Gear VR permite accesul la câteva documente rare, printre care și Testamentul lui George Enescu.
Aplicația Enescu Experince, powered by Samsung
În cadrul parteneriatului de tradiție cu Festivalul George Enescu, Samsung lansează aplicația Enescu Experience, un mijloc valoros de a facilita informarea publicului și a asigura accesul la întreaga gama de evenimente.
Disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Enescu Experience cuprinde atât cele peste o sută de concerte care fac parte din festival, cât și programele conexe. Permițând localizarea telefonului, utilizatorii vor primi notificări despre evenimentele din apropiere, fiecare dintre aceștia putând chiar stabili și trasee pentru a naviga către diferite puncte de pe hartă.
Aplicația include detalii despre fiecare eveniment și link-uri pentru programarea participării. Samsung își reîntărește poziția de facilitator de experiențe, ilustrând cum inovația în domeniul cultural poate îmbogăți și amplifica experiența de festival, într-un mod facil și inovator.