Tocmai în timp pentru sărbătorile de Crăciun, MMD, partener licențiat al Philips pentru producția de monitoare oferă mai multe ecrane interesante și inovatoare pentru utilizarea domestică. Un cadou perfect pentru oricine în funcție de preferințele sale, indiferent dacă își doresc un monitor profesionist sau nu.
Monitoarele Philips UltraColor sunt disponibile pe piață și ideale pentru fotografi semi-profesioniști, editori video și designeri dar și pentru utilizatorii care fac cumpărăturile online, prin intermediul exploziei de culori pe care o prezintă. Toate modelele sunt prevăzute cu ecrane cu rame foarte înguste pentru a oferi un aspect cât mai compact și pentru a distrage cât mai puțin atenția de la imaginile redate de acestea. Liniile elegante ale monitorului sunt îmbunătățite printr-un panou frontal care este complet lipsit de butoane tactile: în schimb, există amplasat discret, un buton EasySelect pentru comutare, pe partea din spate, pentru a realiza reglaje rapide și pentru a monitoriza setările ecranului.
Pentru cei care doresc să experimenteze performanțe excelente ale culorilor, pot încerca această gamă de monitoare ce oferă imagini cât se poate de realiste prin intermediul nuanțelor foarte vii de albastru, roșu și verde. Cele două noi monitoare de 24 și 27 de inci, 246E7QDAB și 276E7QDAB au un finisaj negru lucios prin intermediul căruia reușesc să se potrivească în orice spațiu. Față de precedentele modele de monitoare care ofereau o gamă de culori tipică de doar 75% acestea oferă una de 85% din spectrul NTSC afișând imagini cat mai aproape de realitate.
Cu precizia culorilor redate de monitoarele UltraColor, chiar și sesiunile de cumpărături online devin mai precise: utilizatorii pot vedea culoarea reală a produsului pe care îl cumpără, indiferent dacă este vorba de un automobil, haine sau o bucatarie nouă. În plus, prin conectarea telefonului inteligent sau a altor dispozitive prin intermediul unui cablu MHL, utilizatorii pot reda fotografii și clipuri video direct pe modelele 246E7QDAB și 276E7QDAB; de asemenea, utilizatorii mai pot urmări și vizualiza fotografii și clipuri în format HD, se pot juca diverse jocuri de pe telefonul inteligent, toate acestea însoțite de un sunet complet. Noile monitoare 246E7QDAB și 276E7QDAB sunt disponibile la prețul de 839 lei respectiv 1.199 lei.
Cadoul ideal pentru profesioniști este monitorul Philips 272B7QPTKEB cu camera web de tip pop-up pentru îmbunătățirea și confortul orelor de lucru de la birou. Profesioniștii care consideră camera web un instrument vital pentru a menține un contact vizual deși virtual cu oamenii, pentru a spori colaborarea la locul de muncă, pot aprecia în totalitate caracteristicile noii game de monitoare business de la Philips. În plus, camera web blochează tentativele de monitorizare video a hackerilor, aceasta activându-se și ieșind din rama monitorului doar atunci când este folosită și închizându-se când este oprită.
Monitorul Philips 272B7QPTKEB nu este doar elegant – cu un ecran care nu are ramă pe trei dintre laturile sale – dar e și extrem de funcțional. Imaginile de o claritate foarte ridicată oferite de rezoluția Quad HD, cu unghiuri foarte largi de vizualizare ale panoului IPS și cu super viteza USB 3.0 pentru un transfer de date cât mai rapid, precum și tehnologia PowerSensor eco-friendly. Monitorul 272B7QPTKEB va putea fi disponibil la un preț recomandat de 2.695,5 lei.
© Copyright:
Posteaza comentariu