“Campania noastră a început din dorința de a oferi o rețea accesibilă de puncte de colectare pentru clienții care au înțeles faptul că uleiul uzat aruncat în mod necorespunzător poate avea multe efecte nocive atât pentru mediu, cât și pentru sănătatea celor din jur. Faptul că proiectul a crescut, că am extins numărul de stații partenere și că tot mai mulți clienți se implică consecvent în această campanie de colectare este o confirmare a succesului inițiativei și o motivație puternică să ne implicăm tot mai mult în această direcție,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO la MOL România.
În august 2012, MOL România, în colaborare cu colectori autorizați (Conceptoil, în prezent), a devenit prima companie petrolieră care a demarat un program pentru colectarea uleiului alimentar uzat de la populație, inițial în 30 de staţii de servicii.
Uleiul alimentar uzat este predat în staţiile MOL şi colectat în butoaie de 60 de litri oferite de colectorul autorizat. Uleiul uzat are un conţinut ridicat de apă şi resturi alimentare, așadar, după ce este ridicat de la punctele de colectare, este supus unui proces de curăţare şi filtrare în urma căruia rezultă ulei curat.
Consumul anual de ulei al populaţiei din România este estimat la circa 280.000 de tone, iar colectarea şi reciclarea uleiului alimentar uzat pentru a fi transformat în biocomponentă reduce nu doar emisiile de dioxid de carbon, dar şi poluarea apelor: în cazul în care această substanţă ar ajunge în mod necontrolat în mediul înconjurător, un litru aruncat la canalizare ar putea polua aproximativ un milion de litri de apă.
Uleiul alimentar uzat, odată ajuns în sistemul de canalizare şi/sau în gunoi, constituie un element nociv, întrucât depunerea acestuia pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări ale conductelor, iar în cazul în care este aruncat împreună cu gunoiul menajer, acesta apare ulterior la locul de depozitare a deşeurilor sub forma unei substanţe greu degradabile.