Campania Culorile României a ajuns la cea de a doua editie!

Policolor, cel mai longeviv brand de lacuri și vopsele din România a ajuns la cea de a doua ediție a campaniei Culorile României. Campania a debutat anul trecut, odată cu aniversarea a 50 de ani de activitate a Policolor, printr-o serie acțiuni dedicate comunității. Campania are două obiective majore, la fel de importante. Pe de o parte, sprijină satele românești și comunitățile lor prin reînvierea culorilor care le reconfirmă identitatea. Pe de altă parte, această campanie animă peisajele urbane, dominate de un gri anost, aducându-le insule de culoare vie, optimism și bună dispoziție.

În acest an, Policolor și Zaga Brand lansează două noi concursuri de creație în cadrul celei de-a doua ediții a Campaniei Culorile României.

Primul concurs de creație, realizat în parteneriat cu Universitatea Natională de Artă București - UNARTE, se adresează studenților din cadrul facultăților de profil,  oferindu-le posibilitatea de a-și exprima creativitatea într-un mod original, transformând prin pictură o locomotivă electrică într-un exponat de artă urbană. 

Tema de creație din acest an este Pasărea Măiastră, ființa simbolică din mitologia românească, ce va fi pictată pe o locomotiva a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători - CFR Călători, care pune în mișcare „Trenul Tineretului”.  Conceptul sub care se derulează acest concurs se numește Moving Art,  parte a campaniei Culorile României-Policolor, susținut de CFR Călători.

Înscrierile în competiție se fac până la data de 25 aprilie 2016, iar propunerile de creație se trimit până la data de 4 mai 2016. Participanții pot concura individual sau se pot înscrie în echipe de maximum cinci membri. Premiul pentru lucrarea câștigătoare este în valoare de 700 euro.

Cel de-al doilea concurs de creație este destinat liceenilor, studenților și absolvenților de la Arte, Design, Arhitectură, Urbanism și Peisagistică și are ca subiect vapoarele amplasate la intrările orașului Constanța, dinspre orașele Medgidia și Mangalia, dar și pe cele din zona Pescărie și Gara Constanța.

În acest proiect de artă urbană, suprafața vaporului este tratată ca „o pânză” dintr-un atelier de pictură, prin urmare va fi acoperită integral cu vopsea iar suprafața totală a celor patru vapoare depășește 3.500 de m². Tema generală a acestui concurs de creație este Mozaicul orașului de la malul mării, Mozaicul orașului Constanța.

Proiectul s-a născut dintr-un parteneriat între Primăria Municipiului Constanța și Policolor încă din anul 2015, când alături de voluntari, primul vapor, cel amplasat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu, a devenit obiect de artă urbană.

În acest an, voluntarii care vor fi implicați în implementarea proiectului sunt studenți ai Universității Ovidius dar și membri ai ONG-urilor din Constanța. Fiecare creație câștigătoare va fi premiată cu 3.000 de lei iar pentru înscrieri puteți accesa acest culorileromaniei.ro.