Compania cu capital românesc Amazon-Romania.ro se dorește a fi unul dintre cele mai complexe, eficiente și relevante comparatoare de prețuri din România, site-ul fiind pregătit să susțină afișarea a milioane de produse listate în magazinele online românești, dar și a serviciilor existente pe piață. Amazon-Romania.ro va pune accent nu doar pe produsele listate în magazinele online, dar si pe zona de servicii, fie că vorbim de sectorul medical, cosmetic sau travel. Proiectul online are ca obiectiv principal o analiză cât mai exhaustivă a produselor, astfel încât să simplifice procesul decizional al vizitatorilor.
“Prin intermediul acestui comparator de prețuri, procesul decizional al consumatorului va fi înlesnit nu doar prin afișarea celui mai mic preț, ci și prin afișarea unor recenzii cât mai veridice atât cu privire la calitatea produsului dorit, cât și la credibilitatea vânzătorului acestuia.
O mare parte din investiție s-a îndreptat către adaptabilitatea site-ului la toate device-urile existente, ceea ce presupune, pe lângă design-ul responsive, și crearea unei aplicații care să faciliteze accesul de pe mobile. Noul comparator de prețuri este dedicat publicului larg, însă reprezentanții Amazon-Romania.ro estimează ca în prima etapă de dezvoltare a comparatorului, site-ul să fie accesat de persoane cu vârste cuprinse între 18-60 de ani, ca urmare a experienței acestora în sectorul achizițiilor online.
“Piața comerțului online este în continuă creștere în România, fapt ce influențează și comportamentul general de consum. Există o relație de directă proporționalitate între această creștere a consumului și timpul dedicat procesului de decizie cu privire la achiziționarea unui produs, clienții luând în calcul din ce în ce mai mulți factori, nu doar prețul. Amazon-Romania.ro își dorește să contribuie la diminuarea acestui interval de timp, astfel încât alegerea produsului dorit să fie cât mai facilă. În momentul de față, comparatoarele de prețuri sunt foarte putin utilizate prin raport la utilitatea acestora, însă acest lucru se va schimba tocmai datorită eficienței unui astfel de sistem, nemaiexistând riscul de a achiziționa un produs cu 20% sau 30% mai scump din cauza lipsei de transparență”, declară Radu Tănase, CEO Amazon-Romania.ro.
Amazon-Romania.ro este un proiect românesc care a pornit din dorința creșterii notorietății companiilor românești la nivel worldwide, dar și din pasiunea pentru geografia economică mondială. "Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult geografia și am studiat râurile lumii. De fapt, mă fascinează cum de ajung mai toate să se verse în mări sau în marile lacuri. Dintre toate apele, Amazonul m-a atras cel mai mult, fiind fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume. Am gândit business-ul în această direcție, comparând volumul mare de debit al fluviului cu volumul mare de produse ce se vor comercializa în România. De asemenea, m-a inspirat faptul că Amazonul se întinde de la vest la est. Și atunci am înteles oportunitatea globalizării afacerii”, mărturisește Radu Tănase. Mai multe informații despre lansarea unuia dintre cele mai mari comparatoare de prețuri, în curând, pe Amazon-Romania.ro.