Ma intreb de catva timp de ce nu s-a facut inca un film cu
Superwoman? Pentru ca poate asa femeia secolului XXI ar putea afla cum
sa faca fata cerintelor care i se impun! Care sunt cerintele despre care
vorbesc?
O femeie trebuie in primul rand sa arate bine in orice ocazie. Filmele
abunda de scene cu domnite voluptoase care se trezesc dimineata gata
fardate, ies de sub dus fara sa le curga rimelul si merg voioase pe munte
cu machiajul intact. Barbatii adora astfel de imagini si sunt convinsi
ca asa ar trebui sa stea treaba si in realitate.
In al doilea rand, femeia moderna trebuie sa aiba o cariera de succes. Adica daca tot vrea aceleasi drepturi ca un barbat, de ce sa nu aduca tot atatia bani in casa - in nici un caz mai mult... La serviciu e absolut necesar sa "urce firma pana la cer" cu idei stralucite. Cazul contrar reprezinta dovada incontestabila ca barbatii sunt mai destepti! Si oricat de inteligenta ar fi o femeie, daca ocupa un post de conducere este clar ca s-a culcat cu directorul.
In al treilea rand, o femeie trebuie sa se marite. Si nu oricand, ci pana la 30 de ani. Si nici nu are voie sa caute mult un partener, deoarece daca are mai mult de doua relatii, e usuratica!
In al patrulea rand, reprezentantele sexului frumos trebuie sa perpetueze specia. Odata asigurat viitorul omenirii prin una bucata bebelus (asta daca nu esti printre "norocoasele" care au gemeni), e nevoie, nu-i asa, sa te ocupi de educatia lui...
In al cincilea rand, daca cineva le mai numara, femeia trebuie sa fie o gospodina perfecta. Sa stie sa gateasca ciorba ca la mama soacra acasa si sa mai bata si covorul din cand in cand. Iar seara, indiscutabil, femeia moderna nu numai ca va fi pregatita, dar va si lua initiativa unei partide incendiare de sex!
Parca se spunea ca barbatii sunt asa ocupati! Adevarul e ca un meci de fotbal dureaza o ora si jumatate, iar daca sunt trei meciuri in aceeasi zi, copilul mai poate sta nemancat cateva ore. Dupa cum spuneam la inceput, in zilele noastre, femeile traiesc povestea unei Superwoman. Atata timp cat nu au puteri supranaturale, nu prea vad in viitor o solutie la indeplinirea atator roluri cerute de societate.
Se va putea discuta cu adevarat despre drepturi egale intre barbati si femei, doar atunci cand si barbatii vor gati, sau vor schimba scutecele copiilor! Pana atunci barbatii vor avea in continuare mai multe drepturi sau ar fi trebuit sa spun mai mult timp liber?!