Virusul gripei, mai puternic decât vaccinurile

Virusul gripal se schimbă permanent, avertizează specialiştii


Mutaţiile virusului H3N2 au fost descoperite la sfârşitul lunii martie, la puţin timp după recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind selecţionarea tulpinilor virale pentru pregătirea vaccinului antigripal pentru sezonul 2014-2015 în emisfera nordică, informează Mediafax.

La acel moment, un foarte mic număr dintre aceste virusuri mutante au fost descoperite printre miile de specimene testate.

În fiecare an, experţii selecţionează virusurile care vor fi utilizate pentru producerea vaccinului cu mai multe luni înainte, pentru ca laboratoarele să poată produce şi livra dozele de vaccin în timp util pentru următorul sezon gripal, au explicat specialiştii CDC.

Există întotdeauna posibilitatea ca aceste virusuri să sufere mutaţii în această perioadă.

În prezent, numărul de cazuri de gripă înregistrate în Statele Unite este scăzut.

"Ne aflăm abia la începutul sezonului şi nu este prea târziu pentru ca oamenii să se vaccineze", a declarat Tom Frieden, director al CDC, care a precizat că "este prea devreme pentru a spune cu certitudine dacă acest sezon gripal va fi unul sever".

Expertul a subliniat importanţa protejării în cazul persoanelor cu grad mare de risc, cum sunt copiii de vârstă mică, femeile însărcinate şi persoanele cu vârsta peste 65 de ani.



Foto: Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod