Testul, realizat de specialişti belgieni şi britanici, de la Universitatea din Leuven şi Imperial College din Londra, permite diagnosticarea corectă a chisturilor benigne şi a tumorilor canceroase, dar şi a stadiului şi nivelului de agresivitate al celor din urmă, informează BBC, citat de Mediafax.
Noua metodă de diagnosticare foloseşte o combinaţie de informaţii medicale despre paciente, teste de sânge şi ecografii pentru a prezice caracterul tumorii (benign sau malign, n.r.), tipul şi stadiul cancerului.
Cercetătorii au folosit date despre 3.506 paciente din zece ţări europene, colectate între 1999 şi 2007, pentru dezvoltarea metodei de diagnosticare, pe care au testat-o apoi pe 2.403 paciente, între anii 2009 şi 2012.
Rezultatele cercetării au fost publicate în British Medical Journal.
Un nou test medical depistează tratamentul corect pentru cancerul ovarian
Realizat de medicii britanici şi belgieni, testul ajută la identificarea eficientă a tipului de cancer ovarian de care suferă fiecare pacientă şi permite evitarea intervenţiilor chirurgicale inutile.