De ce nu contează dacă te speli pe mâini cu apă rece sau caldă?
Spălarea mâinilor cu apă rece sau călduță are același efect ca apa caldă, atunci când vine vorba de eliminarea bacteriilor, potrivit unui nou studiu publicat în Jurnalul Protecției Alimentare. În cadrul unui experiment, care a avut 21 de voluntari, cercetătorii de la Universitatea Rutgers nu au descoperit nicio diferență semnificativă între apa de 15, 26, respectiv 30 de grade Celsius. Aceștia au descoperit și că spălarea mâinilor pentru 10 secunde este suficientă pentru a elimina germenii.
Toate persoanele care au participat la studiu au avut un nivel ridicat al bacteriei E.
Atunci când cercetătorii au analizat cantitățile de bacterii rămase pe mâini după spălare, au descoperit că apa folosită la toate cele 3 temperaturi a funcționat la fel de bine. Constatările au fost aceleași și cu privire la diferitele cantități de săpun, deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina ce tip de săpun este cel mai bun.
În noul studiu a fost menționat și faptul că literatura despre spălarea mâinilor include multe dezinformări și că lipsesc date despre multe probleme. Multe recomandări pentru spălarea mâinilor sunt făcute fără sprijin științific, iar acordul dintre aceste recomandări este limitat, după cum indică principalele incoerențe dintre recomandările pentru spălarea mâinilor.
Folosirea apei reci pentru spălarea mâinilor și limitarea timpului în care curge apa ar putea aduce economii semnificative de energie și costuri. În plus, spălarea în mod repetat a mâinilor în apă fierbinte ar putea duce la iritarea și la deteriorarea pielii. Cercetătorii au descoperit că spălarea mâinilor timp de 5 secunde nu curăță eficient mâinile. Dar spălarea timp de 10 secunde funcționează la fel de bine ca și spălarea pentru perioade mai îndelungate. Iar acele 10 secunde au fost calculate strict pentru frecarea mâinilor cu săpun. Timpul în care dai drumul la robinet, pui săpunul în mână și te clătești nu este inclus în aceste 10 secunde.