Dr. Andra Custura, medic stomatolog la clinica Andra Smile, explică pe înţelesul tuturor de ce dinţii devitalizati trebuie îmbrăcaţi. În primul rând, pentru a ne putea bucura de un zâmbet sănătos, cu ajutorul căruia putem deschide multe uşi, nu-i aşa?
"Motivele pentru care este recomandat să îmbrăcăm dinţii devitalizati sunt multiple, însă înainte de a vi le enumera, să înţelegem ce înseamnă un dinte fără nerv. Dintele devitalizat, fără nerv, este un dinte fără viaţă. Nervul care a dat semnalele dureroase şi/sau infecţioase a fost îndepărtat prin tratamentul de canal şi apoi acele canale de pe rădăcinile dintelui, unde nervul a stat, vor fi obturate definitiv. În urma acestui tratament de canal dintele este unul fără viaţă, fără vascularizatie internă ceea ce înseamnă că nu ar mai trebui să apară dureri la stimuli de orice fel, dintele urmând să devină casant. Pur şi simplu, smalţul ajunge să se comporte ca o sticlă şi apar fisuri în el, care pot duce apoi la fracturi pe care noi nu le putem controla sau anticipa. Partea cea mai neplăcută este că nu putem şti niciodată ce se va întâmpla cu el dacă îl lăsăm devitalizat", explică dr. Andra Custura.
Sunt mai mulţi factori care influenţează recomandarea stomatologică de a îmbrăca dintele:
- Localizarea dintelui
"Atunci când dintele se află mai în spate este obligatoriu să fie îmbrăcat, pentru că în această zonă forţa masticatorie este foarte mare şi toate acestea fac ca riscul de fractură să crească foarte mult. Fractura nu se poate anticipa şi, dacă se petrece la rădăcină, din păcate dintele va fi pierdut şi va avea indicaţie de extracţie. Dacă este un dinte din zona frontală (din faţă), incisivi – canini, e bine să ştiţi că-l puteţi întări cu un pivot de fibră de sticlă şi se poate păstra aşa, cu menţiunea că din punct de vedere estetic nu va fi satisfăcător pentru că îşi va schimba culoarea. Pivotul de fibră de sticlă poate fi folosit dacă distrucţia dintelui permite acest lucru pentru că de cele mai multe ori când unui dinte ajunge să i se scoată nervul deja el a pierdut destul ţesut dentar", arată specialista.
Sănătate. Ce trebuie să faci pentru a îngriji un dinte fără nerv?
Deseori, stomatologii trebuie să răspundă la una dintre cele mai comune întrebări pe care le adresează pacienţii: „De ce trebuie să îmbrac un dinte devitalizat? Nu-i putem pune o plombă?“.