Diabetul
Studii emergente sugerează că relaţia dintre bolile gingivale grave şi diabet este cu două sensuri. Astfel, persoanele cu diabet zaharat sunt mai sensibile la boli grave gingivale, deoarece acestea sunt în general mai susceptibile la infecţii bacteriene şi au o capacitate scăzută de a lupta împotriva bacteriilor care invadează gingiile.
Pe de altă parte, infecţia locală parodontală, prin substanţele inflamatoare pe care le produce, creşte rezistenţa la insulină, hormonul care transformă glucoza în energie, apărând astfel hiperglicemia, respectiv diabetul. “Aşadar, tratamentul mecanic parodontal, combinat cu administrarea antibioticelor este foarte util pacientului cu diabet, deoarece s-a constatat că scade nevoia acestuia de insulină”, a adăugat specialistul.
Greutatea scăzută la naștere
Greutatea scăzută la naștere a unora dintre copii este provocată de prezența bacteriilor în lichidul amniotic, care pot proveni din țesuturile gingivale și parodontale inflamate și cariile netratate, în special în trimestru trei de sarcină, la femeile cu imunitate scăzută. Sarcina (chiar și unele contraceptive orale), modifică nivelul hormonal, favorizând gingivita, în unele cazuri destul de severă, chiar și la persoanele cu igienă dentară bună.
Pneumonia
A fost observată, de asemenea, o legătură între sănătatea orală deficitară și pneumonie, constatându-se o incidență mai mare a bolii la pacienții cu infecții parodontale decât la cei care nu se confruntă cu astfel de probleme. Explicația pornește de la faptul că plămânii se află aproape de gură, astfel că bacteriile dintr-o cavitate orală cu probleme pot fi cu ușurință aspirate în plămâni, favorizând apariția pneumoniei sau chiar a bolii pulmonare obstructivă cronică (BPOC).
Bolile de inimă
Numeroase studii au explicat și au ajutat să se înțeleagă mecanismele care determină legătura dintre parodontopatie și bolile de inimă, începând cu ajungerea în sânge a bacteriilor și toxinelor, până la substanțele inflamatoare, precum proteina C reactivă din sânge, care influențează vasele de sânge, tensiunea arterială etc.
„Până la 91% dintre pacienții cu boli de inimă au parodontită, comparativ cu 66% dintre persoanele care nu au probleme cu inima. Cele două afecțiuni au numeroși factori de risc în comun, cum ar fi fumatul, dieta nesănătoasă, dar și excesul de greutate. Explicația ar putea fi că inflamația în cavitatea orală cauzează inflamație și în vasele de sânge. Această inflamație face ca mai puțin sânge să călătorească între inimă și restul corpului, crestând tensiunea arterială și favorizând riscul de atac de cord”, a explicat dr. Mihaela Dan.
Prevenirea bolilor este întotdeauna cel mai bun medicament, fiind recomandată respectarea regulilor de bază de igienă dentară și efectuarea unei vizite la dentist în mod regulat, cu scopul de a evita apariția cariilor, cauza principală a problemelor dentare. Cu cât mai mult afecțiunea este lăsată netratată, cu atât mai dificil, prelungit și dureros va deveni tratamentul, fiind favorizată apariția sau evoluția altor boli grave.
Posteaza comentariu