Vindecarea gingiilor depinde în primul rând de tratarea problemei care cauzează sângerarea. Este o idee bună să începi cu un consult stomatologic pentru a detecta orice alte afecțiuni și a primi indicațiile necesare pentru igiena orală.
Iată care sunt principalele remedii pentru gingiile care sângerează:
1. Folosește compresele sau clătește-te cu apă cu sare
Este util să ții o compresă rece pe obraz, în zona afectată. Vasele de sânge se vor îngusta, iar sângerarea se va reduce rapid. De asemenea, poți înfășura un cub de gheață într-o compresă sterilă și poți aplica pe gingie.
Clătirea gurii cu apă și sare va elimina sângele și bacteriile acumulate, curățând bine zona. Poți adăuga și bicarbonat de sodiu sau peroxid de hidrogen în cazul în care suferi de hipertensiune arterială și vrei să eviți excesul de sodiu.
2. Igiena orală adecvată
Multe persoane au probleme cu gingiile care sângerează pentru că nu periază dinții cum trebuie sau folosesc ața dentară incorect. Dacă înveți cum să menții sănătatea orală vei vedea că în timp umflarea și inflamarea gingiior se va diminua și nu vei mai avea probleme nici cu sângerarea.
Astfel, este ideal să folosești o periuță cu dinții moi, pe care să o înlocuiești la fiecare 3-4 luni.
Periază ușor, de două ori pe zi, timp de 2 minute de fiecare dată. Ține periuța într-un unghi de 45 de grade, folosește mișcări scurte, dând atenție suprafeței exterioare, interioare și laterale a dinților. Finalizează prin perierea atentă a limbii. Periază ușor și linia gingiilor, apoi clătește cu apă.Folosește ața dentară în fiecare zi. Dacă de-abia ai început să o utilizezi este posibil să observi sângerarea gingiilor în primele zile până se adaptează noului tip de îngrijire. Dacă după o săptămână continui să observi urme de sânge în chiuvetă este bine să te adresezi dentistului pentru a verifica dacă folosești mișcările potrivite.
Nu utiliza apă de gură care conține alcool pentru că va înrăutăți starea gingiilor. Îți poți prepara chiar acasă o apă de gură foarte eficientă din apă și peroxid de hidrogen.
De asemenea, poți combina apa cu 2-3 picături de ulei esențial pentru a dezinfecta cavitatea bucală și a elimina bacteriile. Uleiul de arbore de ceai, cel de mentă sau cel de cuișoare sunt alegeri potrivite. Clătirea gurii cu ulei are efecte pozitive, mai ales dimineața. Selectează uleiul de cocos, de susan sau de măsline și clătește-te timp de 20-30 de minute pentru a reduce inflamarea gingiilor.
3. Mergi la control
Este foarte important să mergi la dentist la fiecare 6 luni pentru un control. Acesta va înlătura tartrul dentar acumulat, care poate favoriza sângerarea gingiilor. În plus, te poate ajuta să determini cauza principală a sângerării. Dacă situația este cauzată de o tehnică greșită de periaj sau de folosire a aței dentare medicul dentist îți va explica modul în care trebuie să procedezi pentru a reduce iritațiile. În cazul în care dentistul nu descoperă o cauză clară pentru sângerarea gingiilor este posibil să-ți recomande să mergi la medicul tău pentru a afla dacă ai putea avea diabet sau boli cardiace.
4. Tratează carențele de vitamine
Dacă ai un meniu deficitar în nutrienții esențiali trebuie neapărat să-ți îmbunătățești dieta și să iei suplimentele potrivite. Consumă mai multe alimente care conțin vitamina K.
Include la masele principale spanac, ceapă verde, natto (soia fermentată), broccoli, varză, prune uscate, produse lactate, castraveți și busuioc.Potrivit specialiștilor, carența de vitamina C contribuie la sângerarea gingiilor. Poți lua un supliment sau ai putea să consumi mai des guava, papaya, ananas, mango, ardei gras verde și roșu, kiwi, căpșuni, portocale, grepfrut, pătrunjel, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles și mazăre. Evită excesul de zahăr și ia un supliment cu vitamina D, care are un efect antiinflamator și reduce umflarea și sângerarea gingiilor.
5. Renunță la fumat
Fumatul este cauza principală a inflamării gingiilor. Evită tutunul sub toate formele pentru că îți slăbește sistemul imunitar. Dacă fumezi bacteriile au acces mult mai ușor spre gingii și, odată ce gingile au fost afectate va dura mai mult până îți revii.