dinti

Ce se întâmplă dacă nu te speli pe dinți

Medicul stomatolog ți-a spus că este important să te speli pe dinți în mod regulat, de câteva ori pe zi. Nu este vorba doar de igienă. Spălatul regulat pe dinți poate ajuta la protejarea stării generale de sănătate. Există o serie de probleme care pot apărea dacă nu te speli pe dinți. Iată câteva dintre acestea!

Probleme care apar dacă nu te speli pe dinți


1. Parodontoză


S-ar putea să nu îți fi dat seama până acum, dar poți face parodontoză dacă nu te speli pe dinți. Bacteriile produc anumite enzime care încep să mănânce osul și, pe măsură ce se dezvoltă parodontoza, cauza devine efect. Iar în momentul în care osul este mâncat, se creează mai mult spațiu pentru creșterea bacteriilor. Infecțiile care provoacă apariția parodontozei pot necesita chiar intervenții chirurgicale pentru a rezolva problemele, dacă sunt foarte severe.

2. Diabet


Diabetul este o afecțiune cronică serioasă, care afectează foarte mulți oameni, atât copii, cât și adulți. Există o asociere între parodontită, cunoscută și ca inflamația sau infecția gingiilor, și diabet.
Aceste cercetări nu concluzionează că o condiție o provoacă pe cealaltă, dar se pare că persoanele care suferă de parodontită sunt mai predispuse să aibă sau să facă diabet.

3. Ce se întamplă dacă nu te speli pe dinţi: Boli de inimă


Pare neverosimil, nu? Însă există o corelație între nespălatul dinților și bolile de inimă. Bacteriile care sunt reținute în gură atunci când nu le îndepărtezi cu periuța pot ajunge în fluxul sanguin, afectând procesele naturale ale corpului, cum ar fi abilitatea naturală a organismului de a lupta împotriva bolilor infecțioase.
Igiena orală neadecvată poate duce la apariția bolilor de inimă, accidentelor vasculare cerebrale și chiar și bolii Alzheimer.

4. Respirație urât mirositoare


Atunci când nu te speli pe dinți, creezi un mediu perfect pentru dezvoltarea plăcii bacteriene în gură. Doar încearcă să te gândești la tot ce ai mâncat astăzi. De fiecare dată când mănânci, rămășițele alimentelor se lipesc de dinții tăi. Dacă acestea nu sunt curățate, se dezvoltă placa și se transformă în tartru, care poate fi îndepărtat numai de un profesionist.
Toate acele resturi alimentare duc la apariția respirației urât mirositoare. Periajul dinților te poate ajuta să eviți acele momente jenante în care persoana de lângă tine simte nevoia să pună mâna la nas.

5. Gingivită


Gingivita reprezintă inflamația, umflarea și sângerarea gingiilor. Este important să ai grijă de gingii, dinți și țesuturile moi ale gurii înainte de a ajunge în punctul în care să ajungi să te confrunți cu o problemă mai dureroasă și mai greu de tratat. Prin urmare spălarea pe dinţi este extrem de importantă pentru sănătatea noastră.
iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ariana Pernesi pe 25 Mar 2020, 11:04
    Mulțumiri

    Bună ziua !! Acest 5 motive de a te spăla pe Dinți mă ajutat foarte mult . Am 12 ani și nu mă spăl pe Dinți , dar acum o S-o fac . Pentru că sănătatea noastră este foarte importantă !! Chiar acum o să mă spăl pe Dinți !! O zi minunată !!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod