Femeie cu zambet perfect

Ce reguli trebuie să respecţi după ce ţi-ai albit dinţii

După ce ţi-ai albit dinţii este foarte important să ţii cont de câteva reguli care te ajută să menţii acest efect cât mai mult timp

Ai obţinut zâmbetul perfect apelând la o albire dentară şi acum vrei să ştii cum poţi să menţii acest efect pentru o perioadă cât mai lungă? După ce ţi-ai albit dinţii este important să fii atentă la anumite lucruri, după cum ne avertizează medicul stomatolog Andra Custura de la clinica Andra Smile.

Iată care sunt principalele reguli împărtăşite de specialist şi pe care trebuie să le respecţi după ce ţi-ai albit dinţii. Astfel, vei avea dinţii albi câţiva ani buni şi nu vei fi nevoită să apelezi foarte des la albirea, aceasta nefiind recomandată pentru utilizare frecventă.

 

1. Evită unele alimente care colorează dinţii

Dantura proaspăt albită absoarbe coloranții mult mai ușor decât atunci când dentina nu e expusă agenților înălbitori. Doctorul stomatolog recomandă evitarea în prima săptămână a consumului de fructe și legume ce pot păta smalțul dinților, de exemplu cireșe, fructe de pădure, sfecla roșie sau căpșuni.

Sosurile colorate, precum cel de tomate sunt și ele dăunătoare dinților. Spală-ţi dinţii imediat după masă pentru a reduce efectul.

2. Evită anumite băuturi sau consumă-le cu ajutorul unui pai

Vinul roşu şi cafeaua pot să păteze dinţii şi să distrugă efectul tratamentului de albire, avertizează medicul stomatolog. Consumă aceste băuturi cu paiul, iar dacă obişnuieşti să bei suc de portocale sau ceai negru trebuie să procedezi la fel. Potrivit specialiştilor, ceaiul negru poate provoca mai multe pete decât cafeaua.

3. Ţigările devin inamicul numărul unu

Dacă îţi doreşti ca strălucirea dinţilor să persiste, renunţă la fumat. Nu doar ţigările intră în această categorie, dar şi trabucurile.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod