Comitetul de Coordonare al Ministerului Sanatatii a stabilit un plan de actiune pentru perioada imediat urmatoare, in ceea ce priveste vaccinarea impotriva gripei. Conform acestuia, Ministerului va derula, in perioada 15 octombrie 1 decembrie, imunizarea gratuita impotriva gripei de sezon.
Comitetul de coordonare a stabilit ca cele doua campanii de vaccinare, cea sezoniera si cea impotriva virusului gripal A/H1N1 sa fie corelate. In acest fel, anul acesta, vor putea fi imunizate diferentiat, in functie de gradul de risc, toate categoriile de persoane cu risc de imbolnavire prin gripa.
In 2009, pentru campania de vaccinare impotriva gripei sezoniere, Ministerul Sanatatii are in plan utilizarea unui numar de 1.600.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu varsta peste 65 de ani, a celor cu boli cronice, veterani si vaduve de razboi, copii si batrani institutionalizati, conform recomandarilor OMS si ECDC.
Ministerul Sanatatii va demara in luna decembrie a.c. si campania de vaccinare impotriva gripei A/H1N1. Primele doze de vaccin vor fi utilizate pentru vaccinarea personalului medical, urmand ca din 4 ianuarie 2010, odata cu inceperea orelor de curs in scoli sa inceapa si vaccinarea elevilor, dupa care se va continua vaccinarea celorlaltor categorii de risc stabilite.
De asemenea, Comitetul a stabilit modul in care vor fi utilizate substantele dezinfectante si mastile de protectie pe care Ministerul Sanatatii, prin Institutul de Sanatate Publica Bucuresti, le va achizitiona pana la finele lunii decembrie. Majoritatea substantelor dezinfectante vor fi directionate catre scolile din mediul rural care au probleme in aprovizionarea cu apa curenta. Directiile de sanatate publica judetene au obligatia de a identifica aceste scoli in perioada urmatoare.
Medicii reamintesc ca pastrarea regulilor de igiena personala, in special spalatul pe maini cu apa si sapun, reprezinta una din metodele cele mai eficiente de prevenire a imbolnavirilor si atrag atentia cadrelor didactice si parintilor sa indrume elevii in acest sens.