Gripa este o boala prevenibila prin vaccinare!
La nivelul Statelor Uniunii Europene, in fiecare an se inregistreaza un numar important de cazuri de imbolnavire, din care unele evolueaza sever cu complicatii, ducand chiar pana la deces.
Conform unui comunicat de presa al Centrului European de Control al Bolilor din Stochkolm, din data de 10 decembrie 2007, anual, in Uniunea Europeana, se inregistreaza peste 40.000 de decese datorate gripei si complicatiilor acesteia in randul persoanelor in varsta si al celor cu boli cronice cardiovasculare, respiratorii, diabet etc, decese care pot fi evitate daca persoanele expuse la risc crescut sunt vaccinate antigripal anual.
"In anul 2007, Ministerul Sanatatii Publice a achizitionat si a pus la dispozitia populatiei care face parte din grupele la risc un numar de 3.700.000 de doze de vaccin gripal, cea mai mare cantitate achizitionata pana in prezent, cantitate ce asigura vaccinarea pentru aproximativ 20% din populatia tarii. Este pentru prima oara cand Romania realizeaza o asemenea acoperire vaccinala, care respecta recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii", a declarat ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu.
Pana in prezent, in Romania nu au fost inregistrate cresteri ale numarului de cazuri de gripa si nici nu au fost depistate in circulatie tulpini de virus gripal.
"Avand in vedere ca in unele state ale Europei de Vest (Marea Britanie, Italia, Spania) s-au inregistrat in ultimele saptamani cresteri ale numarului de cazuri de gripa, precum si faptul ca in aceste state locuiesc temporar un numar mare de cetateni romani care au contacte cu Romania, MSP considera deosebit de important ca persoanele la risc sa mearga la medicii de familie pentru a beneficia de vaccinarea antigripala gratuita", a declarat dr. Florentina Furtunescu, director general MSP.
Deoarece vaccinarea reprezinta cea mai eficienta metoda de prevenire a imbolnavirii prin gripa si respectiv a complicatiilor acesteia, Ministerul Sanatatii Publice recomanda populatiei care intra in categoriile cu risc precum si populatiei generale sa se vaccineze antigripal in aceasta perioada.
Vaccinarea gratuita continua pana in februarie
Ministerul Sanatatii Publice continua, in lunile ianuarie si februarie, vaccinarea antigripala gratuita a populatiei la risc. Pana in prezent, au fost vaccinate gratuit aproximativ 3 milioane de persoane cu risc de imbolnavire.
De TopSanatate
Posteaza comentariu