Lixisenatida, administrată injectabil o dată pe zi, a îndeplinit criteriul principal de eficacitate, cu mai puţine hipoglicemii comparativ cu exenatida, administrată injectabil de două ori pe zi, se arată într-un studiu recent.
Rezultatele iniţiale ale acestui studiu demonstrează de asemenea că pacienţii care suferă de diabet zaharat de tip 2 trataţi cu lixisenatidă administrată injectabil o dată pe zi au înregistrat semnificativ mai puţine episoade de hipoglicemie decât pacienţii trataţi cu exenatidă.
De şase ori mai puţine episoade hipoglicemice au fost raportate la pacienţii trataţi cu lixisenatidă, comparativ cu pacienţii trataţi cu exenatidă (8 episoade faţă de 48).Studiul a comparat eficacitatea şi siguranţa a doi agonişti ai receptorilor GLP-1: lixisenatida, administrată injectabil o dată pe zi şi exenatida, administrată de două ori pe zi, ca tratament adăugat la pacienţii cu diabet de tip 2, insuficient controlaţi cu metformină. În total, 639 de persoane au fost repartizate randomizat pentru a primi un tratament cu lixisenatidă sau exenatidă. Cele două grupuri au beneficiat de creşteri progresive ale dozelor, până la atingerea unei doze maxime zilnice de 20 μg.
Lixisenatida este un agonist al receptorilor GLP-1 (peptida 1 asemănătoare glucagonului) aflată în curs de dezvoltare pentru tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat de tip 2.
Posteaza comentariu