Un nou tratament impotriva cancerului de prostata

Facebook Twitter Comenteaza
Un nou tratament impotriva cancerului de prostata
Un nou medicament este de acum disponibil in Statele Unite pentru pacientii cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent.

Punerea pe piata a tratamentului cabazitaxel (Jevtana) survine la nici o luna de la evaluarea prioritara si aprobarea acestuia de catre agentia Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite.  

"Oncologii specializati in cancerul de prostata sunt incantati sa aiba acum acces la un nou tratament pentru acesti pacienti a caror boala este foarte dificil de tratat", a declarat Dr.
Oliver Sartor, profesor al catedrei Piltz de cercetare a cancerului din cadrul Facultatii de Medicina a Universitatii Tulane din New Orleans si investigator principal in studiul TROPIC pentru America de Nord. "Medicamentul va contribui la acoperirea unui gol terapeutic critic, deoarece este primul tratament aprobat pentru pacientii cu cancer de prostata hormono-rezistent in stadiu de metastaza".

Tratamentul hormonal este adesea primul tratament propus pacientilor afectati de cancer de prostata metastazat.
Pacientii care nu mai raspund la tratamentul hormonal sunt, de obicei, tratati prin chimioterapie. Cu toate acestea, unii dintre ei dezvolta rezistenta la chimioterapie si boala lor continua sa evolueze. Inainte de acest tratament, nu exista nicio optiune terapeutica de linia a doua care sa permita imbunatatirea ratei de supravietuire a pacientilor cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent. Asocierea cabazitaxel si prednison este primul si singurul tratament care a demonstrat un beneficiu semnificativ pentru supravietuirea pacientilor cu cancer de prostata metastazat hormono-rezistent tratati anterior cu o chimioterapie pe baza de docetaxel, sustin specialistii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod