Un nou tratament HIV este disponibil si in Romania

Persoanele infectate cu virusul HIV, care au dezvoltat rezistenta la tratament antiretroviral au acum la dispozitie un nou inhibitor de proteaza (IP). Aptivus, primul inhibitor non-peptidic de proteaza, demonstreaza o activitate antivirala foarte buna impotriva virusurilor care au aratat o vulnerabilitate scazuta fata de alte medicamente de tip IP disponibile pe piata.
"Acest medicament este foarte bun si este cunoscut de catre toti medicii din Romania, si pana acum medicamentul a fost foarte bine tolerat de catre pacienti. De tratament cu Aptivus beneficiaza 20-25% dintre pacientii naivi (care nu au luat niciodata tratament pentru HIV/SIDA) si 65% de pacienti poliexperimentati", a declarat Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel.

Totodata, acesta sustine ca pacientii din Romania cu HIV/SIDA dispus de toate medicamentele necesare pentru tratament, ca si in celelalte tari europene.

Compania Boehringer Ingelheim a pus anterior la dispozitia pacientilor din Romania, printr-o donatie sustinuta doi ani, acest medicament.
"La cererea pacientilor si medicilor din Romania am oferit din martie 2006 pana in iulie 2008 in mod gratuit Aptivus, la 56 de pacienti infectati cu virusul HIV, care nu mai aveau alte alternative terapeutice," a declarat Franz Zinsberger, directorul general pentru Romania al reprezentantei locale a companiei germane.

Rezistenta la terapiile HIV este o problema considerabila, intrucat un numar tot mai mare de pacienti dezvolta tulpini HIV care sunt rezistente la inihibitorii de proteaza. Spre exemplu, un studiu din Marea Britanie a relevat ca 27% dintre pacientii cu tratament indelungat au demonstrat rezistenta la inihibitorii de proteaza (IP), iar in Spania 43% dintre pacientii tratati mai mult de 8 ani prezinta peste cinci mutatii generate de rezistenta la proteaza.

Studiile pilot derulate (RESIST I si II) au demonstrat superioritatea Aptivus® intr-o gama mai larga de indicatori de eficacitate.
Cu peste 1.400 de participanti, studiile RESIST sunt dintre cele mai mari realizate cu pacienti cu tratament indelungat. Datele demonstreaza ca Aptivus® permite pacientilor cu rezistenta la tratament sa obtina si sa mentina incarcaturi virale nedetectabile, ceea ce reprezinta unul dintre cele mai importante obiective ale terapiei.

Obtinerea de incarcaturi virale nedetectabile s-a dovedit a fi, in cursul mai multor studii, un factor important in prelungirea duratei de supravietuire si in reducerea riscului de imbolnavire de SIDA sau de deces cu peste 80% la pacienti infectati cu HIV care au dezvoltat rezistenta la terapii si clase multiple de tratament.

Ca orice medicament, Aptivus are si o serie de efecte secundare, binecunoscute de catre medici si care sunt atent monitorizate de acestia.
Potrivit dr. Streinu-Cercel cel mai intalnit efecte secundar este aparitia afectiunilor cardiovasculare, chiar si in randul persoanelor foarte tinere.

Aptivus nu vindeca infectiile cu HIV sau SIDA si nici nu previne transmiterea virusului HIV. Pacientii pot continua sa dezvolte infectii oportuniste si alte complicatii asociate cu infectarea cu HIV.

Conform statisticilor Compartimentului pentru Monitorizarea si Evaluarea  Infectiei HIV/ SIDA, in Romania, la sfarsitul lunii iunie 2008, erau inregistrati 7719 pacienti infectati cu virusul HIV, dintre care ponderea cea mai mare o au cei cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani.
Ce trebuie stiut este faptul ca toti acesti bolnavi beneficiaza de tratament gratuit.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mysu pe 20 Sep 2013, 14:45
    fuzeon...

    Dak am fac cerere pt fuzeon si nu sint bani pt achizitionare ce fac.cd4 scade in continuare,bani nu stiu dak vor fi frodat.Pot refuza trat dac se vor ivi bani pt trat cind cd4 va fi mic prea mic sa mai aiba rost fuzeonul?

    4
    0

  • munteanu iulian pe 2 Mar 2012, 23:51
    hiv

    ce fel de regim alimentar trebuie tinut la infectia cu hiv?

    14
    0

  • mihai mihaela pe 22 Mar 2011, 14:22
    cum procur si eu medicamentul

    daca trateaza in totalitate

    10
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod