Uleiul de peste, inamicul grasimii



Exercitiile fizice in combinatie cu administrarea de suplimente din ulei de peste sint eficiente in indepartarea grasimilor din corp, regleaza nivelul colesterolului si imbunatatesc functiile vaselor sangvine, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani, citat de Reuters.

Participantii la studiu care au luat ulei de peste, chiar daca au facut sau nu exercitii, au constatat ca nivelul colesterolului s-a imbunatatit, in timp ce trigliceridele au scazut. In acelasi timp, asocierea uleiului de peste cu exercitiile fizice a ajutat la indepartarea grasimilor din corp.

Peste aceste beneficii raportate de studiul cercetatorilor, combinatia dintre exercitii si uleiul de peste imbunatateste starea de sanatate a adultilor supraponderali care sufera de afectiuni cardiovasculare.

Mai multe studii au demonstrat ca acizii grasi, omega 3, care se gasesc in peste, pot avea efecte benefice asupra inimii, scazind presiunea sangvina si trigliceridele, reducind riscul aparitiei cheagurilor de singe si imbunatatind functiile vaselor sangvine.