"Am început să mă gândesc la viitor și asta mă speria mult. Nu știam ce să fac cu viața mea, nu mai știam cine eram și ce făceam. Mă simțeam pierdută. Întotdeauna am avut această nevoie de a fi liberă și de a nu fi controlată de nimeni, așa că am început să-mi controlez mâncarea. Toată viața am fost înaltă și slabă și mi s-a spus mereu că pot mânca orice, așa că pentru mine să renunț la mâncare a fost o formă de rebeliune", a explicat Izzy Mulkerrins.
"Cred că și faptul că m-am îmbolnăvit de fibroză cistică a avut un impact foarte mare și m-a împins spre această tulburare alimentară. Dar şi când eram copil mă îmbolnăveam des. Am trecut printr-o fază în care am renunţat să mai iau pastilele, sperând că totul va reveni la normal, dar asta mi-a făcut şi mai mult rău, m-am îmbolnăvit mai tare", a mai spus ea.
Izzy a stat două luni într-o secţie de psihiatrie pentru copii, unde timp de două săptămâni a fost hrănită printr-un tub, apoi a mers timp de un an şi jumătate la o clinică pentru tulburări alimentare, unde a primit tratament de specialitate.
Cum a reuşit? În plină depresie, când se părea că nu mai are nicio ieşire din inferul în care o dusese înfometarea, începea să-şi piardă dorinţa de a se mai salva, de a mai lupta. "Mă împăcasem cu gândul că voi fi bolnavă toată viaţa fiindcă nu îndrăzneam să-mi înfrunt temerile. M-am gândit mult la sinucidere şi făceam planuri pentru asta. Nu mai simţeam nicio fărâmă de fericire, nicio motivaţie când am ajuns în cel mai rău moment şi singurul lucru care mă mai făcea să mă dau jos din pat dimineaţa era teama că dacă stau degeaba mă îngraş, aşa că mă apucam de exerciţii", a explicat Izzy.
Posteaza comentariu