Stilistii recomanda doamnelor si domnisoarelor ca in aceasta toamna sa-si decoreze unghiile in toate tonurile frunzelor ruginite. Vor fi in mare voga. Se propune o gama variata de nuante, de la clasicul grena la rosu pruna, coniac, ciocolatiu, cafeniu, caramel, maroniu, moka, bronz, chihlimbariu, bej-casmir. Seara, senzationale vor fi unghiile vopsite in negru intens si cu aplicatii de paiete sau bijuterii. Specialisii in ,manichiura Peggy Sage" sustin ca paietele la moda acum sunt rotunde, hexagonale si in forma de stele, iar gama cromatica are in prim-plan tonurile de roz, ciclam, fucsia, vernil, albastru, turcoaz, argintiu si auriu.
Cand sunt sub forma de praf, paietele au sclipiri sidefii. Fie ca vor fi pictate direct pe unghia naturala, fie ca sunt incluse in aplicatiile de rasina acrilica sau de gel UV, efectul este de milioane, la fel ca si pretul.