Teste neinvazive pentru ficat care inlocuiesc punctia hepatica

Printr-o simpla analiza de sange si un algoritm de calcul specific, medicii pot stabili cat de afectat este ficatul de afectiuni cronice.

Testele FibroTest si FibroMax reprezinta alternativa nedureroasa la punctia hepatica si permit determinarea la timp a stadiului fibrozei hepatice, controlul evolutiei sale pe tot parcursul tratamentului, evaluarea incarcarii grase a ficatului, precum si monitorizarea procesului necro-inflamator.

Profesorul Poynard, sef al Serviciului Hepato-Gastroenterologie al Spitalului Pitie-Salpetriere din Paris, impreuna cu echipa sa, au conceput testele BioPredictive ca pe o combinatie de biomarkeri serici specifici la care se adauga sexul, varsta, greutatea si inaltimea pacientului, toti acesti parametri fiind introdusi intr-un algoritm de calcul patentat, specific fiecarui test.

Primul test, FibroTest (400 ron) descopera cele mai frecvent afectiuni hepatice cronice (hepatita C, B si D, coinfectia HIV, steatoza de origine alcoolica si non-alcoolica) si este singurul care permite fibrozei hepatice la pacientii diabetici sau cu boli de nutritie.

Acest test este util tuturor, indiferent de sex, varsta sau origine, oferind un diagnostic imediat si un prognostic pe termen lung. In prezent testul este adoptat de mari centre si clinici de hepato-gastroenterologie din intreaga lume, fiind validat in numeroase studii clinice independente.

Celalalt test, FibroMax (600 ron) este mai complet si constituie o combinatie de 5 teste non-invazive diferite care ofera in plus informatii pretioase despre grasimile care incarca ficatul, gradul de activitate necro-inflamatorie, prezenta steatohepatitei non-alcoolice la pacienti obezi, cu dislipidemie, rezistenta la insulina sau diabet si gradul afectarii hepatice la pacientii alcoolici.


Peste 90 de tari folosesc deja aceste teste si peste 300.000 de persoane au beneficiat de ele. In Romania se poate efectua in numeroase spitale, clinici private si laboratoare, se plateste, iar daca este depistata o boala cronica de ficat Casa Nationala de Asigurari va suporta costurile tratamentului.

Lista cu laboratoarele din tara acreditate, unde puteti sa efectuati aceste teste o puteti descarca accesand butonul "Descarca documentul" de la inceputul articolului.