Sambata si duminica, intre orele 9.00 si 18.00, Societatea Romana de Pneumologie efectueaza testari gratuite pentru depistarea astmului (spirometrii).
Evenimentul face parte din campania nationala de testare si educare, organizata in perioada 2-15 mai de Societatea Romana de Pneumologie cu spirijinul AstraZeneca, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului. Campania se numeste „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine. Astmul poate fi controlat!” si isi propune sa ii invete pe bolnavii de astm sa isi tina boala sub control.
Pentru informatii suplimentare accesati site-ul campaniei - www.invingeastmul.ro.
Ce este astmul?
Astmul este o boală cronică de plămâni caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. În timpul unei respiraţii normale, aerul circulă liber în şi afară din plămâni.
Simptomele astmului variază de la oră la oră, de la zi la zi, de la săptămână la săptămână, de la lună la lună. Adesea, se agravează în timpul nopţii şi în primele ore ale dimineţii. Severitatea astmului variază, de asemenea, de la individ la individ.
Posteaza comentariu