Activitatea moderată, precum mersul pe jos sau grădinăritul, a fost asociată cu o reducere a acestui risc cu 13%, mai arată sursa citată.
Raportul mai arată că persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de a dezvolta cancer de sân după menopauză. De asemenea, creșterea în greutate la vârsta adultă crește această posibilitate.
Tumorile la sân reprezintă cel mai comun tip de cancer din Statele Unite, peste 252.000 de cazuri fiind înregistrate anual.
AICR estimează că unul dintre cazurile de cancer de sân din Statele Unite ar putea fi prevenit dacă femeile nu ar consuma alcool, dacă ar fi active și dacă și-ar menține o greutate sănătoasă.
"Ori de câte ori faceți activitate fizică încercați să o intensificați un pic, fie puțin mai mult, fie puțin mai tare. Faceți schimbări simple în alimentație pentru a crește gradul de protecție — înlocuiți chipsurile și sticksurile cu vegetale precum morcovii, ardeii sau salata, iar dacă beți alcool, mulțumiți-vă cu un singur pahar sau mai puțin", arată medicul Alice Bender din cadul AICR. "Nu există garanții atunci când este vorba despre cancer, însă este bine de știut că se poate face ceva pentru reducerea riscului", a completat aceasta.
Raportul face parte din proiectul Continuous Update Project (CUP), care monitorizează și analizează cercetările la nivel mondial privind prevenirea cancerului.
© Copyright: Facebook
Studiu: Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul de cancer de sân
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu