Studiu: Consumul ridicat de cartofi creşte riscul de diabet în sarcină

Din cauza conţinutului lor ridicat de amidon, cartofii consumaţi în cantităţi mari au un efect negativ asupra nivelului de zahăr din sânge.
Astfel că potrivit celor mai recente cercetări, femeile care mănâncă mulți cartofi înaintea unei sarcini ar putea prezenta un risc crescut de a dezvolta diabet în timp ce sunt însărcinate, susține un studiu publicat recent într-un jurnal medical britanic și citat de AFP, scrie Agerpres.

Cercetătorii au constatat că femeile care consumă mulți cartofi (peste 5 porții pe săptămână) prezintă un risc cu 50% mai mare de a dezvolta diabet în timpul sarcinii decât cele care consumă mai puțin de o porție de cartofi pe săptămână.
Este recomandat să înlocuieşti câteva dintre porţiile de cartofi cu legume care nu conţin amidon.

Diabetul de sarcină (gestațional) apare la femeile gravide spre sfârșitul celui de-al doilea trimestru de sarcină și trebuie ținut sub monitorizare și tratat, deoarece comportă un risc atât pentru mamă cât și pentru copil.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod