Potrivit raportului Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului - GLOBOCAN , cancerul de plămâni este cel mai frecvent tip de cancer înregistrat în ţara noastră, urmat de cel colorectal, de sân, de prostată şi de col uterin.
În România avem 36 de cazuri de cancer de prostată la 100.000 de locuitori, arată ultimele statistici, fiind cea mai frecventă neoplazie care afectează barbatul de vârsta a treia.
Studiile au arătat că din totalul îmbolnăvirilor de cancer de prostată, 9% dintre cazuri sunt generate de factorii ereditari. „Dacă o rudă de gradul 1 are Pca(cancer de prostată) , riscul de apariţie a neoplaziei este de cel puţin două ori mai mare. Dacă exista două sau mai multe rude de gradul 1 cu această patologie riscul creşte de până la 5-7 ori, iar o mică subpopulaţie de bărbaţi cu PCa (circa 9%) au adevaratul PCa ereditar” a declarat conf.dr. Gabriel Gluck coordonatorul cursului de puncţie biopsie prostatică transrectală şi fusion biopsy. Acesta a ţinut să precizeze că „ de asemenea şi factorii exogeni au un impact asupra riscului de progresiei de la cancerul de prostată latent la cancerul de prostată clinic. Factori precum alimetatia, comportamentul sexual, consumul de alcool, expunerea la raze ultraviolete, inflamaţia cronică şi expunerea profesională au fost recunoscuţi ca fiind importanţi din punct de vedere etiopatogenic. De aceea PCa poate fi un candidat ideal în ceea ce priveşte măsurile exogene de prevenţie a acestei patologii, precum dieta sau medicaţia”.
O nouă modalitate de diagnosticare mult mai precisă
Până acum diagnosticul în cancerul de prostată se stabilea prin examinare rectală, dozarea PSA-ului (o proteină din sânge), ecografia transrectală şi biopsierea /examinarea histopatologică a zonelor suspecte.
Mai nou, evaluarea prostatei prin ecografie transrectală se asociază cu imagini obţinute prin rezonanţă magnetică nucleară(RMN) şi suprapunerea acestora prin intermediul unui soft special. Astfel, zonele suspecte din prostată se definesc mai bine, ele putând fi biopsiate cu o precizie crescută. "Noutatea pe care o aduce în tratarea cancerului de prostată, constă în suprapunerea RMN-ului pe datele ecografiei transrectale, în scopul ţintirii cât mai exacte a zonei lezionale biopsiate” a adăugat conf. Dr. Gabriel Gluck.
© Copyright:
Studiu: Cancerul de prostată ocupă, în continuare, un loc fruntaş în România
Dintre tipurile de afecţiuni oncologice, cel mai des întâlnite în România, cancerul de prostată ocupă în continuare un loc fruntaş, din punct de vedere al frecvenţei apariţiei bolii.
Posteaza comentariu