Spitalul Universitar - Un nou departament de urgenta

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) are un nou departament de urgenta, care dispune de toate sectiile necesare pentru a prelua cazuri de politraumatisme. "Departamentul este o structura complexa si moderna care preia, trateaza si salveaza pacientii aflati in situatii critice si potential mortale", spune directorul SUUB, prof. dr. Sorin Oprescu. El poate acorda asistenta de urgenta pentru 20 de cazuri grave simultan. Departamentul de urgenta si heliportul fac parte dintr-un proiect pilot intitulat AMBU.
Acesta este practic unic in Romania si beneficiaza de personal bine pregatit, format din medici cu experienta in asistenta medicala de urgenta, cadre medii sanitare, ambulantieri, dar si voluntari (18 medici, 105 asistente medicale, 8 infirmiere si 12 brancardieri). "El nu inlocuieste, ci vine sa completeze, atat prin promptitudinea acordarii serviciilor medicale de urgenta, in comunitate sau rutiere, celelalte structuri medicale de urgenta mobile, prespitalicesti de tipul serviciului de ambulanta sau serviciul SMURD", a mai spus Oprescu.
"Departamentul de urgenta al SUUB este format din platforma de politrauma (chirurgie, neurochirurgie, desocare, ortopedie) si platforma care acorda asistenta de urgenta pentru afectiuni medicale (medicina interna, cardiologie, gastroenterologie, nefrologie), cabinete de obstetrica-ginecologie, de chirurgie plastica si de oftalmologie", afirma doctorul Andrei Georgescu, coordonatorul departamentului. (Magda Marincovici)
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod