Aliment cu numai 20 de calorii, spanacul contine o cantitate mare de fier, dar nu poate reface carenta acestuia din organism, chiar daca este consumat in cantitati mari, avertizeaza medicii nutritionisti. „In compozitia sa intra si substante care inactiveaza continutul de fier si impiedica organismul sa il asimileze”, explica dr. Julieta Cristescu, nutritionist la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”.
Chiar daca este un aliment bogat in fibre, care ajuta in tratarea tulburarilor digestive, spanacul nu poate fi folosit si ca mijloc pentru vindecarea anemiilor aparute ca urmare a carentei de fier din organism. „Este un aliment cu putine calorii, are un continut mic de glucide si lipide, satura repede, dar nu suplineste lipsa de fier”, clarifica dr. Cristescu. Contraindicatiile consumului de spanac se refera la folosirea sa in crizele de guta, o boala care modifica metabolismul proteinelor.
Pentru persoanele care sufera de anemii prin carenta de fier este recomandata o alimentatie care sa includa preparate din carne rosie, ficat de pasare, branza, lapte, oua si fructe, precum coacazele si macesele.