SOS virozele de sezon!

Temperaturile scazute inregistrate in ultimele zile au determinat inmultirea numarului virozelor respiratorii. Afectiunile cailor respiratorii superioare reprezinta 85% din cazurile care se prezinta la camera de garda a serviciului ORL de la Spitalul "Sf. Maria" si peste 40%-45% din solicitarile pentru consult la domiciliu. Este vorba despre afectiuni virale, si nu gripale, a subliniat prof. dr. Dorin Sarafoleanu, seful Clinicii ORL de la Spitalul "Sf. Maria". In conditiile in care imunitatea este scazuta, in cazul bolilor cronice, organismul dezvolta usor infectii si inflamatii ale cailor respiratorii.

Inflamatiile banale simple cum ar fi guturaiul, durerile de gat, infundarea nasului, fara febra si alterarea starii generale, nu au nevoie decat de un tratament de tip antiviral si se vindeca in 7-8 zile. ANTIBIOTICE. In unele cazuri, insa, inflamatia banala poate favoriza o suprainfectie cu germeni infectiosi patogeni. Starea bolnavului se altereaza, apar tusea, febra, transpiratiile, starea de oboseala. Desi in asemenea situatii se justifica folosirea antibioticelor, specialistul avertizeaza ca aceste medicamente trebuie luate numai cu recomandarea medicului.
In aceasta toamna au fost inregistrate complicatii la sinusuri si laringe urmate de otite serioase, a mentionat prof. dr. Dorin Sarafoleanu. Alte cazuri au fost cele de tuse cronica, respectiv cele care nu cedeaza si care se pot extinde la bronhii, situatie in care trebuie consultat un pneumolog.