Si parul are nevoie de masaj!

COSMETICA Masajul inseamna pentru cei mai multi dintre noi relaxare totala, incarcare cu energii pozitive si inducerea starii generale de bine. Daca tehnicile de masaj sunt insotite de uleiuri aromate si de melodii care sa incante auzul, atunci intregul organism se elibereaza de energiile negative. Sedintele de masaj din saloanele de specialitate nu includ insa si masajul pielii capului. Or, si aceasta parte a corpului nostru are nevoie de stimulare atat pentru relaxare, cat si pentru mentinerea starii de sanatate a scalpului si a parului.
Acest tip de masaj isi are originile in India, unde se practica in urma cu aproximativ 1.000 de ani. In prezent, in Japonia, masajul pielii capului este considerat cea mai eficienta metoda de a scapa de stres. Oricand si oriunde Daca masajul corporal trebuie realizat intr-o anumita atmosfera, acasa, intins in pat sau la salon, masajul pielii capului poate fi realizat oriunde si in orice conditii: dezbracat, imbracat, folosind uleiuri, creme, pudra sau doar varfurile degetelor. Masajul scalpului ajuta la mentinerea sanatatii pielii capului, la redarea stralucirii parului.
Este recomandat si pentru refacerea circulatiei sangvine si limfatice, pentru inlaturarea oboselii ochilor si pentru intarirea sistemului imunitar. Tehnicile de masaj vor debloca microtensiunile musculare si vor canaliza circulatia sangelui catre radacina firului de par. In plus, daca la fiecare periaj pierdeti un numar foarte mare de fire de par, masajul scalpului favorizeaza regenerarea. Manevrele de masaj al pielii capului se realizeaza in sensul circulatiei sangvine: de la ceafa catre crestet, iar apoi de la urechi catre crestet.
Un secret pentru a avea mai multa forta in maini este sa va asezati coatele pe masa in timp de efectuati masajul. El poate fi realizat pe intreg scalpul, dar se poate cobori in jos, spre gat si umeri. Cele trei manevre sunt de stimulare, de ciupire usoara a pielii capului si de imitare a ventuzelor. Masajul nu trebuie sa dureze mai mult de patru minute.
STIMULARE. Miscarile circulare si cele de du-te-vino se realizeaza ferm cu varfurile degetelor timp de un minut. CIUPIRE. Timp de aproximativ 30 de secunde, realizati o manevra de strangere a palmelor, ciupind usor pielea capului.
VENTUZE. Cu palmele una peste alta, presati pielea capului, astfel incat sa imitati efectul unei ventuze. Durata, 30 de secunde.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • florentina_moga pe 13 Feb 2006, 21:58
    Super

    Am invatat ce sa folosesc, cum sa folosesc. Acum am aflat ca-mi pot face si masaj. Parul meu va arata din ce in ce mai bine. Multumesc pt stire!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod