Divizia de dezvoltare tehnologica GE Global Research a stabilit un parteneriat cu Transformational Medical Technologies Initiative (TMTI) pentru proiectul "Omul Biotic". Acesta presupune proiectarea unui model computerizat pentru a ajuta la grabirea procesului de concepere a medicamentelor. Software-ul foloseste modele de calcul pentru a stabili efectul unui medicament in organism.
"Omul Biotic" va fi adaptat pentru a observa impactul agentilor bacterieni, virali si infectiosi asupra organismului uman prin simularea unor tratamente cu medicamente noi in diferite circumstante. Software-ul presupune si reprezentarea schimbarilor fiziologice dintr-un organism traumatizat (arsuri, interventii chirurgicale). Astfel se va putea stabili in ce conditii poate fi tratat un pacient si ce fel de tratament i se potriveste.
Posteaza comentariu