Tratatul National de Chirurgie se adreseaza rezidentilor, medicilor specialisti precum si tuturor celor care vor sa-si completeze cunostintele in domeniul chirurgiei. Tratatul acopera, de asemena, in linii mari, si tematica de admitere in rezidentiat, curricula de pregatire a rezidentilor si tematica examenelor de specialitate din respectivele domenii ale chirurgiei.
Tratatul National de Chirurgie in 10 volume, coordonat de Prof. Dr. Irinel Popescu, reuneste experienta clinicilor de chirurgie din Romania. "Evident, un astfel de tratat abordeaza si ultimele noutati – tocmai de aceea este mereu nevoie de editii noi," a explicat Prof. Dr.Irinel Popescu. "Cele zece volume ale seriei reprezinta 10 discipline chirurgicale; chirurgia generala are insa doua volume, in timp ce ginecologia si pediatria au fost cuprinse impreuna, intr-un singur volum."
Cartea continua traditia chirurgiei romanesti care a inceput in a doua jumatate a secolului trecut prin editiile aflate sub redactia unor mari personalitati precum: Nicolae Hortolomei, Ion Turai, Theodor Burghele, Eugen Proca si Nicolae Angelescu.
Se lanseaza Tratatul National de Chirurgie
Seria completa a Tratatului National de Chirurgie in 10 volume 2008-2009 va fi lansata vineri, 16 octombrie, incepand cu orele 11:00, la Biblioteca Academiei Romane.
De TopSanatate
Posteaza comentariu