Miercuri, 19 noiembrie, a fost lansat in Romania Sculptra, tratament injectabil de corectare a ridurilor.
Sculptra este un produs injectabil de modelare a volumului facial si/sau corectarea ridurilor si santurilor moderate sau severe de regula asociate procesului de imbatranire.
Efectele Sculptra au fost dovedite intr-un studiu randomizat, comparativ, cu un evaluator orb, in grupuri paralele, multicentric, efectuat pe 233 pacienti. Acestia au primit fie Sculptra, fie un derivat de colagen uman aprobat pentru tratamentul cutelor nazolabiale. Tratamentele au fost administrate la interval de 3 saptamani, cate 4 sesiuni de tratament. Pacientii care au primit Sculptra au mai fost urmariti inca 12 luni.
Efectele tratamentului cu Sculptra s-au mentinut pana la 25 de luni dupa ultima sesiune de injectare, in timp ce derivatul de colagen uman a fost eficace numai pana la 3 luni. Nu s-au raportat efecte adverse in acest studiu la nici unul din tratamente. Cel mai frecvent au aparut reactii pe termen scurt la locul injectiilor de tip sangerare, roseata, echimoza (vanataie), hematom chiar si un usor edem localizat, in ambele grupe de tratament. Alte reactii adverse aparute au fost mici noduli de intensitate usoara-medie. Majoritate acestor reactii s-au rezolvat fara tratament.
"SculptraTM este un produs care asigura reconturarea fetei afectata de imbatranire. Volumul pierdut este inlocuit de tesut propriu care se dezvolta treptat dupa injectarea SculptraTM.", spune Dr. Mihaela Leventer, Presedintele Societatii Romane de Medicina Estetica si Dermatologie Cosmetica si Chirurgicala (SRME).
"Sculptra - un instrument medical pretios in restabilirea armoniei si volumelor fetei ce ne ajuta sa dobandim un plus de frumusete si sa pastram pentru mai mult timp un chip mai tanar, fara bisturiu.", spune Dr. Dana Jianu, Vicepresedinte al Societatii Romane de Chirurgie Estetica.
Exista un program de training initiat si sponsorizat de catre compania sanofi-aventis destinat medicilor cu experienta in utilizarea fillere-lor si care sunt interesati in administrarea Sculptra.
SculptraTM este un polimer sintetic din familia alfa-hidroxi acizilor, fiind biocompatibil (nu genereaza reactii de respingere din partea corpului uman) si biodegradabil (este complet metabolizat si eliminat de catre corpul uman). Substanta de baza (acidul poli-L-lactic), fara efect toxic, stabila chimic si fizic, este folosita in medicina de peste 30 ani, in special in compozitia materialelor de sutura resorbabile.
Posibilele efecte adverse ale Sculptra pot fi cele legate de procesul de injectare, cum ar fi senzatia de disconfort, roseata, sangerarea la locul de injectare. Alte efecte adverse pot include formarea de mici noduli sub piele, in mod particular atunci cand produsul este administrat intr-o concentratie mare. Aceste formatiuni sunt in general invizibile cu ochiul liber, simtindu-se doar la palparea zonei respective si de regula dispar fara interventie medicala.
Posteaza comentariu